Dosarul Mineriadei din iunie 1990: o rană care refuză să se închidă
Ion Iliescu și alți foști lideri ai statului, trimiși din nou în judecată
După mai bine de trei decenii de întrebări, durere și tăcere, dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 revine în fața instanței. Parchetul General a anunțat miercuri trimiterea în judecată a opt persoane-cheie din acea perioadă, printre care fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și Gelu Voican Voiculescu. Aceștia sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, fapte care, în limbaj simplu, înseamnă represiune brutală, suferință și moarte.
Alături de ei, apar și alte nume importante ale vremii: Adrian Sârbu – fost șef de cabinet al lui Roman, Miron Cozma – liderul minerilor, precum și doi ofițeri de rang înalt din Ministerul de Interne.
Iliescu, anchetat acasă, la 95 de ani
Ion Iliescu, care are acum 95 de ani, a fost pus oficial sub acuzare în propria locuință, procurorii fiind nevoiți să îl viziteze personal, dat fiind că starea sa de sănătate nu-i mai permite deplasarea. Iliescu fusese deja vizat într-o anchetă similară în 2017, dar dosarul a fost trimis înapoi la Parchetul Militar pentru refacere completă.
Potrivit noilor probe, conducerea de vârf a României post-revoluționare ar fi orchestrat o adevărată campanie de intimidare și violență împotriva populației civile. Cei anchetați sunt acuzați că au folosit instituțiile statului pentru a suprima cu forța protestele pașnice din Piața Universității.
Piața Universității: locul unde libertatea a fost călcată în picioare
În aprilie 1990, la patru luni după căderea regimului Ceaușescu, românii au început să se adune în Piața Universității din București. Timp de săptămâni întregi, acolo s-a strigat pentru democrație reală, pentru libertatea presei, pentru curățarea noii puteri de foștii activiști comuniști. Protestele au fost pașnice, dar vizibile. Și, se pare, deranjante.
Pe 13 iunie, în locul dialogului, noua putere alege represiunea. Conform rechizitoriului, statul român a declanșat un atac concertat împotriva protestatarilor, care a culminat cu moartea a patru persoane, violarea altor două, rănirea a peste 1.300 de oameni și reținerea ilegală a peste 1.200 de cetățeni.
Minerii, muncitorii și instituțiile de forță, mâna în mână
Documentele arată că în acea perioadă, peste 10.000 de mineri și muncitori din toată țara au fost mobilizați și aduși în Capitală pentru a „restabili ordinea”. În realitate, au acționat în tandem cu forțele de ordine, atacând protestatari, sediile unor ziare independente, locuințele unor politicieni din opoziție și instituții de învățământ. Până și Universitatea din București și Institutul de Arhitectură au fost luate cu asalt.
A fost o operațiune amplă, desfășurată cu implicarea SRI, Armatei și Ministerului de Interne. Oameni nevinovați, printre care și studenți sau pensionari, au fost luați de pe stradă și închiși în cazărmi sau garaje, fără apă, hrană sau acces la avocați. Unii au fost bătuți, alții au fost supuși la tratamente umilitoare, inclusiv simulări de execuții sau intoxicări cu gaze de eșapament.
Unde s-a dus justiția timp de 30 de ani?
Este greu de înțeles cum o dramă atât de profundă a fost lăsată atâta timp în aer. De ce victimele au fost obligate să aștepte zeci de ani pentru o minimă reparație morală. Cei care au fost învinși atunci de bâte, de ură și de manipulare nu mai caută doar vinovați. Caută adevărul. Și un gest de recunoaștere din partea unei justiții care prea mult a întârziat.
Urmează procesul – poate ultimul tren spre adevăr
Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. Dar un lucru e sigur: dincolo de numele grele și de funcțiile de atunci, dosarul Mineriadei nu este doar despre vinovați și pedepse. Este despre un popor care vrea să știe ce i s-a întâmplat. Despre o națiune care încă speră că, în sfârșit, dreptatea poate să nu mai întârzie.