După șapte ani de tăcere forțată, umilințe publice și procese răscolitoare, Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a fost achitată definitiv într-un dosar care i-a marcat profund nu doar cariera, ci și viața personală. E o reabilitare juridică, dar și o rană care nu se închide ușor.
„Mi s-a încălcat dreptul la apărare. Nu am văzut rechizitoriul. Am fost înregistrată ani de zile.”
Declarațiile ei sunt mai mult decât un mesaj politic — sunt mărturia unui om care, timp de ani, a trăit cu sentimentul că orice pas greșit i-ar putea frânge destinul. Într-un dosar pornit de la un denunț controversat, Olguța Vasilescu a fost acuzată că ar fi cerut bani de la oameni de afaceri pentru sponsorizarea unei asociații care reabilita fațade din centrul orașului. Ulterior, a fost acuzată și că și-ar fi folosit poziția pentru a-și finanța campania electorală din 2012.
Dar, după ani de lupte în instanță, de interdicții, de expunere mediatică dură și de suspendări ale carierei politice, judecătorii au fost categorici: nu există nicio infracțiune. Dosarul, plimbat prin opt instanțe, a fost în cele din urmă închis definitiv.
Un preț greu pentru o nevinovăție dovedită
În urma acestei achitări, Olguța Vasilescu cere statului român despăgubiri în valoare de 27.000 de euro – o sumă care, dincolo de valoarea financiară, reprezintă un gest simbolic. Ea cere daune materiale pentru cheltuielile făcute de-a lungul procesului, dar și daune morale, pentru stigmatul purtat ani întregi și pentru trauma tăcută pe care puțini o înțeleg.
„Am fost înregistrată non-stop. Ani la rând, în viața mea personală, în tot ce făceam. Nu cred că vreun om și-ar dori asta. Trăiesc și astăzi cu sentimentul că, oricând, cineva poate apăsa din nou pe butonul de reset”, a declarat ea.
Curajul de a vorbi, într-o vreme când tăcerea era impusă
Poate unul dintre cele mai puternice mesaje ale sale este acela că a ales să nu se ascundă. Să vorbească. Să se apere public, într-un climat în care alți politicieni preferau să se retragă în umbră. „Am fost primul inculpat care a avut curajul să arate denunțurile. Am vrut ca oamenii să știe ce se întâmplă”, spune ea.
Fostul denunțător, Petru Becheru, a încercat să conteste până la capăt decizia DNA de clasare a dosarului. Însă Justiția a fost fermă: acțiunea nu se susține. Dosarul s-a închis definitiv în urmă cu două săptămâni.
Un verdict nu șterge anii pierduți
Chiar dacă este, în ochii legii, complet exonerată, Olguța Vasilescu recunoaște că anii aceștia au lăsat urme. Nu doar în carieră, ci și în suflet. Spune că nu își dorește decât un lucru: să nu mai trăiască „cu sabia deasupra capului”.
Și poate că în cererea sa de despăgubire nu e vorba, în fond, doar despre bani. E o încercare de a reclădi încrederea, de a restabili demnitatea, de a recăpăta controlul asupra unei vieți care i-a fost, pentru o vreme, confiscată.
Pentru Lia Olguța Vasilescu, achitarea nu înseamnă sfârșitul poveștii, ci un nou început. Dar e un început cu cicatrici — cele lăsate de un sistem care uneori acuză înainte de a asculta, condamnă înainte de a înțelege.