Oana Zăvoranu a povestit despre o întâlnire cu Nicușor Dan pe vremea când acesta era primar general al Bucureștiului. Vedeta a spus că întâlnirea nu a decurs deloc așa cum se aștepta și că gesturile fostului edil i s-au părut lipsite de bun-simț.
Potrivit mărturiei făcute de Oana Zăvoranu în emisiunea „Dan Diaconescu Live”, ea a avut un interes personal pentru care a fost nevoită să se întâlnească față în față cu fostul edil, fără să ofere detalii despre natura acelui interes.
Actrița a relatat că fostul primar a salutat-o ciudat, cu o formulă pe care a descris-o ca fiind „de școliță”, și că întreaga atmosferă i s-a părut bizară.
„Uite așa era, zici că era la școliță. Zice: te contra-salut. Mânca-ți-aș, zic, ce a pățit ăsta? (…) Mă contra-salută. M-am dus să beau o cafea, ce zici, mă? S-a dus să își plătească siropul lui, pe cuvântul meu de onoare. Ne-am văzut să vorbim un deal, un business. Cinci minute a durat salutarea.”
Oana Zăvoranu a spus că întâlnirea a avut loc într-un local frecventat de hipsteri, în miezul zilei, și că Nicușor Dan a stat tot timpul cu rucsacul în spate.
„M-a dus la o berărie din asta hipster, din asta de hipsteri. El, ziua în amiaza mare, cu rucsacul. Toată întâlnirea nu și-a dat rucsacul jos și stătea cu rucsacul. Și-a luat un sirop, un sifon cu ceva, eu o cafea. Băi, nene, când vine nota de plată…”
Vedeta a fost deranjată de faptul că Dan nu s-a oferit să-i plătească nici măcar consumația. A spus că se simțea stingheră în acel loc și că nimic din ceea ce se întâmpla nu o făcea să se simtă binevenită.
„Nu s-a pus problema să mă întrebe dacă mi-e foame. N-aveam nicio legătură cu locul ăla. M-a întrebat ‘Îți place? E foarte tare aici, e cool’. Am zis da… I-am zis eu ce i-am zis, aveam un interes. Îmi venea să sar la bătaie. Am zis că mă fac că mă sun singură, că trebuie să plec neapărat. Nu m-a întrebat de ce. True story, a zis: ‘Nicio problemă!’.”
Potrivit acesteia, momentul în care a venit nota a fost cel care a încheiat orice urmă de politețe.
„Și vine chelnerul și îi aduce nota. El scoate rucsacul, zdrang, pe masă, m-am speriat. Și-a scos, avea bani făcuți cumva, sulemeniți, și-a dat seama că i-am văzut, a încercat vreo cinci minute, mojmondea…”
„Recunosc că nu m-am gândit că n-a plătit și sucul meu. Mi-a zis: ‘Putem merge când dorești’. Și m-am ridicat și el îmi zice: ‘Nota!’. Am zis: nu l-ai plătit? Gata, i-am dat daună. Nu se aștepta să îl întreb. A zis că nu s-a gândit și i-am zis: ‘Ia gândește-te’”, a povestit Oana Zăvoranu în cadrul aceleiași emisiuni.
Vedeta a susținut că toată interacțiunea a fost una ciudată, de la alegerea locului până la comportamentul lui Nicușor Dan, despre care a lăsat de înțeles că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Întâlnirea ar fi fost, potrivit spuselor ei, suficient de stânjenitoare încât să rămână cu un gust amar.
Pe lângă declarațiile Oanei Zăvoranu, soțul acesteia, Alex Ashraf, a stârnit reacții dure pe rețelele sociale din cauza unui mesaj considerat ofensator. Aflat în trafic, în timpul ploii torențiale din 9 iunie, acesta a publicat pe Instastory un comentariu în care ataca în mod direct comunitatea LGBTQ.
Postarea a fost făcută în contextul alegerilor locale, iar mesajul său a fost formulat într-un limbaj agresiv.
„Spală Dumnezeu păcatele voastre, f***-n gură de…”, a scris Alex Ashraf, sugerând că vremea rea ar fi fost o formă de pedeapsă divină.
Comentariul postat de Ashraf este de natură să atragă atenția CNCD (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării), din cauza limbajului trivial și conținutului discriminatoriu.
Postarea a fost rapid preluată și distribuită în spațiul public, generând reacții negative și critici la adresa sa.
Până în acest moment, nici Oana Zăvoranu, nici Alex Ashraf nu au oferit explica