Gestul inexplicabil care i-a costat viața! Ce a făcut șoferul de 21 de ani în secunda dinaintea impactului devastator

Doi tineri studenți din Maramureș, un băiat de 21 de ani și o fată de 24 de ani, au murit duminică după-amiază, 12 octombrie, într-un grav accident rutier produs pe DN1C, în afara localității Câțcău din județul Cluj. Potrivit poliției, autoturismul în care se aflau cei doi, care se îndrepta spre Cluj-Napoca, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule.

Conform informațiilor comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, tragedia a avut loc în jurul orei 15:00. Autoturismul, condus de tânărul de 21 de ani din comuna Cernești, circula din direcția Baia Mare spre Dej, când, din motive încă neclare, a intrat pe sensul opus de mers. Mașina a fost lovită violent de un ansamblu de vehicule condus regulamentar de un bărbat de 51 de ani din județul Bistrița-Năsăud.

În urma impactului, echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi tineri. Atât șoferul, cât și pasagera de pe scaunul din dreapta, o tânără de 24 de ani din satul Strâmbu Băiuț, comuna Băiuț, au fost declarați decedați.

Tânărul de 21 de ani era fiul fostei directoare a școlii generale din Cernești. Primarul localității, Mircea Aurel Deac, a transmis un mesaj de condoleanțe: „Suntem alături de familie în aceste momente cumplite. Era un copil minunat, cu planuri și vise mari. Dumnezeu să îl așeze de-a Dreapta Tatălui.”

Partenera sa de drum este descrisă de apropiați ca fiind o persoană plină de viață. „Era o fată bună, modestă și mereu dispusă să ajute. Nu putem crede că s-a stins atât de repede”, a spus o apropiată a familiei. Vestea morții celor doi a provocat un val de tristețe în comunitățile din Cernești și Băiuț, iar pe rețelele de socializare au fost postate sute de mesaje de condoleanțe.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Ipoteza principală luată în calcul este că tânărul șofer ar fi pierdut controlul volanului, posibil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum sau a unui moment de neatenție.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *