Quentin Willson, celebrul prezentator al emisiunii Top Gear, a murit la doar 68 de ani. Jurnalistul auto s-a confruntat cu o boală grea
Este doliu în lumea auto, după ce vestea că Quentin Willson, celebrul jurnalist și prezentator al emisiunii Top Gear și Fifth Gear a apărut în spațiul public. Acesta ducea de puțin timp o luptă cu o boală incurabilă – cancerul pulmonar.
A murit Quentin Willson, celebrul prezentator al emisiunii Top Gear
Anunțul a fost făcut de familia lui Willson, care a transmis că jurnalistul a murit în pace. El este descris ca un „adevărat tezaur național”, care a adus bucuria și entuziasmul automobilismului în casele și în inimile oamenilor din toată lumea.
Quentin Willson a fost, alături de Jeremy Clarkson, unul dintre prezentatorii originali ai emisiunii auto Top Gear de la BBC. Ulterior a preluat conducerea emisiunii Fifth Gear.
Celebrul jurnalist și om de televiziune a mai prezentat și creat și alte emisiuni cunoscute, printre care Britain’s Worst Drivers și The Car’s The Star și a participat la Strictly Come Dancing în 2004.
Willson a fost, pe lângă un împătimit al automobilismului, și un militant pentru drepturile consumatorilor. El a susținut mai multe campanii precum FairFuel ce a avut drept scop înghețarea accizelor la combustibili, și FairChange, pentru a face autovehiculele electrice accesibile.
Echipa Top Gear a filmat în România
În anul 2009, echipa Top Gear a filmat în România un episod al emisiunii de pe BBC. Atunci Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond, cele trei vedete ale producției, au filmat pe Transfăgărăşan, pe care Clarkson l-a numit „cel mai bun drum din lume”, la Palatul Parlamentului, prin tuneluri şi la Mamaia, unde au fost șocați de mașinile de lux ale românilor. Britanicii au folosit automobile marca Aston Martin, Ferrari şi Lamborghini.
Pe lângă comentariul laudativ la adresa drumului din munți, Clarkson a făcut și alte afirmații, însă neplăcute, pentru care producătorii emisiunii Top Gear au fost rugați de către ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, să reediteze episodul și să elimine comentariile ofensatoare. Printre acestea se numără cel referitor la „țara lui Borat”: „Port această pălărie pentru ca ţiganii să creadă că sunt de-al lor. Mi s-a spus că pot fi violenţi dacă nu le place cum arăţi”. O altă afirmaţie făcută de Clarkson se referă la localnicii care construiau o casă într-un sat, spunând că aceștia ridicau „spânzurători”. Într-un alt moment, prezentatorul apare spălându-se pe față și spunând „Cât de tare: apă comunistă proaspătă”.