Tatăl fetiței de 2 ani, moartă la stomatolog: „Soția i-a spus doctoriței că nişte valori la ficat au ieșit mai mari de şase ori”

O tragedie a avut loc joi seară într-o clinică stomatologică din Sectorul 3 al Capitalei, unde o fetiță în vârstă de doi ani a decedat după ce a intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de urgență sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes. Cazul a fost preluat de Poliția Capitalei, care a deschis o anchetă.

Minora fusese adusă de mama sa la cabinetul medical pentru a-i fi tratate două carii. Conform datelor preliminare, copilei i s-a administrat un sedativ, iar la aproximativ 20 de minute după procedură, a suferit un stop cardio-respirator. Personalul clinicii a fost cel care a alertat serviciul de urgență 112.

Decesul a fost confirmat oficial de către autorități. „Echipajele medicale prezente au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul minorei”, a transmis Poliția Capitalei, conform Antena 3 CNN.

Trupul neînsuflețit al fetiței va fi supus necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza morții. Investigația este desfășurată de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Surse medicale au precizat că fetița „a dat de două ori semne că răspunde la manevre, însă situația s-a agravat din nou, iar la al treilea stop cardiorespirator eforturile medicilor nu au mai avut efect”. Una dintre ipotezele luate în calcul este administrarea unei doze prea mari de anestezic.

Tatăl fetiței a afirmat că analizele medicale efectuate cu o zi înainte de intervenție indicau probleme. El susține că medicul a fost informat despre rezultate, care arătau „valori de șase ori mai mari la ficat”.

„Analizele fetiței au ieșit aseară, în jur de ora 21:00- 22:00, soția i le-a trimis doctoriței, i-a spus că nişte valori la ficat au ieșit mai mari de şase ori decât este limita. A spus că vorbeşte astăzi cu doamna anestezist. Astăzi, soția a sunat… i-a spus că este în regulă, …că nu afectează cu nimic acele valori mai mari”, a declarat tatăl.

Bărbatul a mai spus că familia a încercat să refacă analizele, dar ar fi fost chemați la clinică pentru procedură înainte de a obține noile rezultate. El acuză, de asemenea, o întârziere în alertarea familiei și a ambulanței. „După 20 de minute, după ce a sedat-o sau a anesteziat-o, copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar pe noi ne-a anunțat abia după o oră şi ceva. Și ambulanța, la fel: a venit după o oră şi ceva”, a adăugat tatăl micuței. Părinții au confirmat că și-au dat acordul pentru intervenție, dar susțin că au cerut amânarea acesteia din cauza rezultatelor analizelor. „Doamna…a spus: «Nu… că este ok». Mai mult nu am ce să vă spun, durerea e prea mare”.

Ca urmare a acestui caz, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că a dispus verificări imediate la clinica stomatologică, menționând că este prematur să se pronunțe asupra cauzelor.

„Mi-e greu în momentul de faţă să vă spun cu exactitate ce s-a întâmplat acolo (…) Mâine vor verifica dacă această clinică respecta toate protocoalele și normativele în vigoare”, a spus ministrul. Oficialul a subliniat că orice anestezie generală prezintă riscuri, dar a cerut prudență până la finalizarea anchetei. „Informațiile pe care le am nu sunt încă toate validate (…) este important să nu inducem panică”.

Pe lângă ancheta penală și cea administrativă, Colegiul Medicilor va demara propria investigație privind conduita medicală în acest caz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *