O ședință de Guvern extrem de importantă are loc vineri, la ora 15.00, la Palatul Victoria. Executivul condus de Ilie Bolojan este așteptat să ia o serie de măsuri majore legate de pensiile magistraților și rectificarea bugetară.
Update. Când își asumă Guvernul răspunderea pentru poriectul de lege privind pensiile magistraților
Ședința a început. Premierul a anunțat că va demara procedura pentru angajarea răspunderii în Parlament în privința proiectului de lege ce vizează pensiile magistraților. În acest context, Bolojan a precizat că procedura va fi finalizată marți, 2 decembrie 2025.
„Proiectul de lege privind pensiile magistraților e justificat de 3 aspecte: accesarea fondurilor europene, o minimă justiție socială prin corectarea unor nedreptăți și pentru a pune sistemul de pensii pe baze sustenabile în anii următori”, a explicat premierul.
Tot el a menționat faptul că „elementele de bază ale acestui proiect sunt legate de stabilirea pensiei la un maxim de 70% din ultimul salariu net, creșterea vechimii în muncă de la 25 la 35 de ani și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani într-o perioadă de tranziție de aproximativ 15 ani”.