Cum a ajuns Anastasia Soare să depășească averea Madonnei. Povestea uluitoare a Reginei Sprâncenelor

Anastasia Soare, legenda internațională a industriei de beauty și creatoarea imperiului „Anastasia Beverly Hills”, a fost inclusă în Forbes printre cele mai bogate antreprenoare self – made din America.

Cum a ajuns Anastasia Soare să depășească averea Madonnei. Povestea uluitoare a Reginei Sprâncenelor

Anastasia Soare, cunoscută în întreaga lume drept „Regina Sprâncenelor” s-a întors în țară pentru lansarea cărții sale biografice. Fondatoarea imperiului Anastasia Beverly Hills, evaluat de Forbes în 2023 la aproximativ 500 de milioane de dolari, a povestit în cadrul unui interviu despre copilărie, emigrare, disciplină, sacrificii și drumul spectaculor către succesul internațional.

De la Constanța la Hollywood: drumul incredibil al Reginei Sprâncenelor

Astăzi, Anastasia Soare are în portofoliu unele dintre cele mai mari nume de la Hollywood: Oprah, Madonna, Naomi Campbell, Jennifer Lopez, Sharon Stone, Kim Kardashian. Deși a ajuns în cercurile celebrităților, a spus că nu și-a imaginat niciodată o asemenea ascensiune.

Visele din adolescență, precum plimbările imaginare pe Rodeo Drive după ce urmărea „Pretty Woman”, au devenit realitate și perseverență. Regina Sprâncenelor a afirmat că fiecare clientă celebră i-a oferit o lecție valoroasă, iar succesul brandului său se bazează pe respectul total față de client.

Pentru Anastasia, frumusețea nu înseamnă perfecțiune, ci armonie. De asemenea, esențială rămâne frumusețea interioară: valorile, bunătatea, visurile și modul în car ele oferi celor din jur.

Născută în Constanța, într-o familiea numeroasă de macedoneni, Anastasia a descris copilăria drept o perioadă plină de căldură și stabilitate. Decizia de a pleca în străinătate a venit în perioada comunismului, când viața devenise sufocantă. A plecat fără niciun plan, fără sprijin și fără să vorbească limba engleză. Însă, a avut o singură dorință: să construiască ceva.

O avere care depășește unele dintre cele mai mari nume din industria divertismentului

A început să lucreze ca cosmeticiană, deși în România studiase artele. Dar observația că sprâncenele pot schimba emoția unui chip, lecție primită de la profesorul ei de desen, i-a deschis calea spre o nișă neexploatată în industria de beauty. De aici, a pornit căutarea „sprâncenei perfecte”, care a tranformat-o ulterior într-un reper mondial în domeniu, potrivit Digi 24.

În anul 2024, Anastasia Soare se afla pe locul 36 în clasamentul Forbes USA al celor mai bogate antreprenoare self – made din America. Cu o avere estimată la 900 de milioane de dolari, în creștere de la 790 de milioane de dolari în 2023. Astfel, ea depășește în avere nume mari din industria divertismentului, precum Kylie Jenner, Celine Dion, Madonna sau Beyonce.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *