La puțin peste un an de la pierderea fiicei sale, Andreea, viața artistului de muzică populară Igor Cuciuc și a soției sale rămâne profund marcată de traumă, durere și suferință.
Moartea unicului lor copil a lăsat un gol imposibil de umplut, iar rana nu s-a închis nici astăzi, indiferent de aparențe.
În ciuda șocului emoțional, Igor Cuciuc a încercat să își continue activitatea artistică. Nu din lipsă de regrete, așa cum susțin unii, ci dintr-o nevoie reală de a nu se izola complet de lume. Muzica a fost și rămâne nu doar pasiunea sa, ci și principala sursă de venit din care trăiește familia sa. Psihologii spun clar: izolarea și abandonarea totală a vieții sociale pot adânci depresia și trauma.
Cu toate acestea, în loc de înțelegere, artistul s-a lovit de un val dur de comentarii agresive și mesaje de ură. Sute de persoane îl acuză că ar fi „uitat-o” pe Andreea, că urcă pe scenă „fără regrete” și că ar fi trebuit să se retragă definitiv din viața publică. Presiunea publică a devenit tot mai apăsătoare, iar atacurile continuă să se intensifice.
Întrebarea care se ridică firesc este una simplă, dar incomodă: ce se așteaptă oamenii să facă acest om? Să renunțe la muzică? Să trăiască în izolare? Să se retragă într-o mănăstire pentru a fi considerat „demn” de durerea sa? Oare cine poate măsura suferința părinților care și-au pierdut copilul?
Igor Cuciuc a pierdut cea mai mare bogăție a vieții sale — unicul copil — iar peste această dramă se adaugă acum și o judecată publică lipsită de empatie. Atacurile constante nu vindecă nimic, nu aduc alinare și nu fac dreptate nimănui.
Acest val de ură arată, din păcate, cât de mult a scăzut nivelul de compasiune dintre oameni. În spatele unui artist se află un tată îndurerat, iar durerea nu arată la fel pentru toți.