Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2024, prezentat marți, 16 decembrie 2025, în comisiile parlamentare de Apărare, confirmă oficial motivele care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut.
De ce au fost anulate alegerile prezidențiale din 2024
În documentul care urmează să fie supus votului în plenul Parlamentului sunt notate riscurile de securitate care au afectat anul electoral 2024 și explică de ce a fost necesară decizia de anulare a scrutinului electoral.
De asemenea, președintele României, Nicușor Dan, este așteptat ca în prima parte a anului 2026 să prezinte un raport separat, detaliat, referitor la anularea scrutinului prezidențial. Raportul CSAT arată că, în ședința din 28 noiembrie 2024, Consiliul a constatat existența unor riscuri majore la adresa securității naționale, generate de actori cibernetici, atât statali, cât și non-statali.
Documentul arată clar interesul Moscovei pentru destabilizarea României. Potrivit evaluărilor făcute la nivelul CSAT, au fost identificate atacuri cibernetice menite să afecteze corectitudinea procesului electoral. România a fost considerată o țintă prioritară, alături de alte state aflate pe Flancul Estic al NATO.
„Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral (…) În actualul context de securitate și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile unor actori precum Federația Rusă”, se arată în raportul CSAT, conform Digi24.