Într-o perioadă în care toată lumea își face listele de cadouri și calculează zilele rămase până la masa de sărbătoare, Marina Almășan a lăsat, dintr-o singură postare, senzația că timpul se poate opri brusc. Nu prin dramă, ci printr-un fel de tăcere apăsătoare, din aceea care te obligă să recitești de două ori aceeași frază.
În centrul mesajului ei apare o femeie despre care Marina Almășan vorbește ca despre un reper: cineva care nu a avut nevoie de „cuvinte mari” ca să fie mare în felul ei. O prezență discretă, dar cu acea forță calmă pe care o simți atunci când, fără să-ți dai seama, ajungi să te sprijini pe cineva.
Un mesaj care a oprit timpul
Marina Almășan povestește că, la începutul relației cu Georgică Cornu, a cunoscut-o îndeaproape pe mama lui — o femeie din mediul rural, cu o viață trăită fără artificii, dar cu o înțelepciune care nu se învață din cărți. În descrierea ei, nu sunt exagerări, ci detalii care fac portretul credibil: simplitate, putere, răbdare și un fel de demnitate tăcută.
Dincolo de orice relație, Marina Almășan insistă pe ideea de omenie: că au existat momente în care a găsit la această femeie un umăr pe care să-și lase grijile, fără explicații lungi și fără judecăți. Nu vorbește despre perfecțiune, ci despre acel tip de sprijin rar, pe care îl recunoști abia după ce îți lipsește.