EXCLUSIV | Nicoleta Luciu, afectată de moartea fulgerătoare a actorului Ioan Isaiu. Mesaj dureros: „Îmi este foarte greu să vorbesc”

Lumea artistică din România este cuprinsă de tristețe după dispariția neașteptată a actorului Ioan Isaiu.

Considerat de colegi un profesionist complet și, dincolo de reflectoare, un om admirabil, moartea sa, la 56 de ani, a lăsat un gol greu de acoperit pentru cei care l-au cunoscut și au lucrat cu el.

Potrivit celor din breaslă, Ioan Isaiu s-a stins pe platourile de filmare din Cluj, în timpul unei zile de lucru. Cei apropiați îl descriu ca pe o persoană caldă, mereu cu zâmbetul pe buze și dispusă să ofere o vorbă bună, atât pe scenă, cât și în afara ei.

Reacția Nicoletei Luciu după vestea morții lui Ioan Isaiu

Actrița și prezentatoarea Nicoleta Luciu a jucat în mai multe producții alături de Ioan Isaiu. Vestea i-a provocat un șoc, iar mărturisirile sale transmit profunzimea legăturii profesionale și umane dintre cei doi. Spune că îi este extrem de greu să vorbească despre fostul coleg la timpul trecut.

„Doamne, nu imi vine sa cred ca a murit. Era un om foarte bun, un coleg special. Am jucat în seriale împreună si, acum, cand am auzit această veste tristă, nu stiu ce să mai spun, îmi este foarte greu să vorbesc despre el la trecut.

Vreau sa transmit sincere condoleanțe familiei si multă putere să treacă peste durere, desi este foarte greu. Dumnezeu sa îl odihnească în pace”

Mesajul Nicoletei Luciu, transmis la scurt timp după anunțul trecerii în neființă a colegului său, a subliniat admirația și respectul pe care i le purta. În rândul apropiaților, cuvintele cheie rostite despre actor rămân „bunătate”, „calm” și „sprijin” pentru echipă.

Ultimele cuvinte spuse de Ioan Isaiu înainte să se stingă

În luna februarie, zeci de actori și artiști de la teatru și operă s-au adunat într-un „protest de stare”, acțiune desfășurată simultan în mai multe orașe din țară. Ioan Isaiu s-a numărat printre participanți și și-a făcut auzită vocea în legătură cu modul în care este înțeleasă munca din sectorul cultural.

„Faptul că cineva vrea să‑ți cronometreze gândul, să‑ți cronometreze visul mi se pare total neavenit și venit de la oameni care sunt în necunoștință de cauză totală. Sunt absolut sigur că cei care s-au gândit la așa-zisa normizare, normatare a muncii actorului, a omului de cultură, a instrumentistului, a solistului, a balerinului nu înțeleg ce presupune această profesie.”

„Hai să-l punem pe balerin opt ore să se antreneze și seara, la spectacol, să fie incapabil să urce pe scenă. Sau noi să lucrăm de la 9 la 15, de la 8 la 16 și pe la 11 facem și un spectacol: cine vine, vine, cine nu, ‘veniți la muncă, nu ne interesează’. Iar seara închidem teatrul, punem lacătul pe ușă și la revedere”

Întâlnirea din februarie a reunit nume cunoscute ale scenei, iar mesajele transmise atunci au vizat respectul pentru timpul de creație, efortul nevăzut și nevoia de înțelegere a specificului muncii artistice. Manifestația s-a desfășurat în paralel în mai multe orașe ale țării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *