Prezentatorul Cătălin Măruță a adus în atenție, într-un podcast moderat de Ionela Năstase, o problemă structurală a sistemului sanitar românesc: inegalitățile mari dintre spitalele din centrele urbane și cele din orașele mici, diferențe care, în opinia sa, pot decide soarta pacienților în situații critice.
Acces inegal la tratament și consecințele practice
Măruță a explicat că în marile orașe unitățile medicale dispun adesea de aparatură modernă și de echipe specializate, capabile să intervină prompt în urgențe. În contrast, multe spitale din localitățile mai mici nu oferă aceleași servicii esențiale, ceea ce obligă pacienții să fie transferați către centre universitare sau clinici din orașe mari.
Fenomenul devine dramatic în afecțiuni precum infarctul miocardic, unde timpul de reacție este esențial. După cum a subliniat și prezentatorul,
„Fiecare minut contează”
— o realitate care transformă transportul pe distanțe lungi într-un factor vital pentru supraviețuire.
Aceste transferuri nu sunt doar logistice, ci reflectă un dezechilibru în distribuția resurselor: ambulanțe, echipe de intervenție, paturi ATI, dar și protocoale și infrastructură adecvată. În plus, durata transportului și accesul la servicii specializate depind adesea de proximitatea față de centrele mari, nu de gravitatea clinică a pacientului.
Starea clădirilor și nevoia de modernizare
Măruță a atras atenția asupra stării fizice a multor unități sanitare: clădiri vechi, circuite medicale depasite, dificultăți de igienizare și lipsa spațiilor pentru echipamente moderne. El le-a caracterizat, cu metafora sa, drept „cârpeli” — soluții cosmetice insuficiente pentru problemele structurale profunde.
Printre deficiențele semnalate se numără:
– circuite medicale neadecvate;
– dificultăți în asigurarea igienei și fluxurilor corecte;
– lipsa spațiilor pentru instalarea și funcționarea echipamentelor actuale;
– reparații frecvente, dar neconcludente pentru o modernizare reală.
În opinia sa, remedii temporare nu vor schimba esența problemei: este nevoie de investiții care să permită construirea și dotarea unor spitale moderne, precum și de o planificare pe termen lung care să reducă decalajele regionale.
El a subliniat că, la mai bine de 35 de ani de la Revoluție, accesul la servicii medicale nu ar trebui să fie determinat de locul de domiciliu. Dorința exprimată a fost ca dotările și competențele profesionale să devină standardizate, astfel încât locuitorii din orașele mici să nu depindă sistematic de transferuri spre centre urbane.
Mesajul transmis vizează, înainte de toate, necesitatea unei strategii coerente și a unor alocări financiare susținute, singurele mijloace prin care se poate reduce inegalitatea de acces la tratament.
Declarațiile lui Cătălin Măruță readuc în discuție întrebări despre prioritățile politice și administrative în sănătate, dar și despre modul în care resursele pot fi distribuite pentru a salva vieți. Rămâne deschisă, însă, întrebarea cum și când se vor transforma aceste semnale în proiecte concrete pentru modernizarea rețelei spitalicești.