Horea Uioreanu, fost președinte al Consiliului Județean Cluj, a murit joi, 16 octombrie, într-un cămin pentru vârstnici, potrivit Mediafax.
Horea Uioreanu a murit la 65 de ani
Horea Uioreanu, fost președinte al Consiliului Județean Cluj și fost deputat în Parlamentul României, a murit joi, 16 octombrie. Fostul om politic locuia din luna august la Centrul pentru vârstnici Caro din Gilău.
„Pe parcursul acestei perioade, personalul centrului i-a oferit întreaga asistență și îngrijire necesare, contribuind la ameliorarea suferințelor generate de afecțiunile de care domnia sa suferea”, au declarat surse medicale, pentru Mediafax.
Cine i-a fost alături în ultimele clipe de viață
Alături de Horea în ultimele sale clipe din viață a fost mama lui, care locuia la rândul ei în Centrul Caro.
„Domnul Horea Uioreanu a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o familie devotată, care i-a fost aproape până în ultimele clipe, precum și amintirea unei vieți dedicate serviciului public”, au mai transmis sursele Mediafax.