Un accident grav a avut loc miercuri pe Drumul Național 65, în zona Pădurii Saru, între Slatina și Balș, în urma căruia un bărbat de 45 de ani, din Craiova, a fost rănit și transportat în stare gravă la spital.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 45 de ani a lovit parapetul despărțitor al sensurilor de mers, fiind ulterior proiectat într-un alt vehicul condus de un bărbat de 63 de ani, tot din Craiova.
„Din primele verificări, s-a stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, ar fi intrat în coliziune cu parapetul ce desparte cele două sensuri, ulterior fiind proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban.
În urma impactului, șoferul de 45 de ani a fost rănit grav și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.