Mă numesc Larisa și acum doi ani mi-am pierdut soțul. Avea doar 45 de ani. A plecat într-o seară la muncă și n-a mai venit niciodată acasă. Un accident rutier, o secundă de neatenție… iar viața mea s-a rupt în două.
Am rămas singură, într-o casă prea mare și prea tăcută. Timp de luni întregi nici nu am avut putere să ating lucrurile lui. Tricoul preferat era încă pe scaun, cana lui pe masă, telefonul în sertar, exact cum le lăsase.
Într-o zi, am decis să fac ordine în garaj. Totul mirosea încă a el — parfum, ulei de mașină, cafele băute în grabă. Printre cutiile cu scule, am găsit una mică, închisă cu bandă. Pe ea scria cu pixul, tremurat:
„Nu deschide… decât dacă nu mai sunt.”
Mi s-a oprit respirația.
Am stat minute în șir cu cutia în brațe, neștiind dacă să respect dorința lui sau să aflu adevărul. În cele din urmă, am tăiat banda.
În interior era un plic gros, o cheie și un bilet scurt, scris cu scrisul lui:
„Larisa, dacă citești asta… înseamnă că nu am mai apucat să-ți spun adevărul.”
Mâinile îmi tremurau.
Am deschis plicul.
Erau acte. Documente. O dovadă că timp de 8 ani plătise rate pentru o casă… o casă despre care nu știam absolut nimic. O adresă. O cheie. O semnătură — a lui.
L-am crezut mereu sincer. L-am crezut mereu al meu.
Cu inima cât un purice, am mers la adresa din acte. O casă mică, veche, la periferie. Am deschis ușa cu cheia. Praful era gros, semn că nu fusese nimeni acolo de luni întregi.
Pe pereți erau fotografii. Nu cu mine.
Cu o fetiță.
O fetiță de vreo 6 ani, brunetă, cu ochi mari, pe jumătate asemănătoare cu el.
Într-o ramă, o poză cu el ținând-o în brațe.
Și în spatele fotografiei, scris de mână:
„Pentru Ana, fetița mea.”
L-am simțit pe loc cum îmi fuge pământul de sub picioare.
Soțul meu avusese un copil.
Un copil despre care eu nu știusem niciodată.
Un copil pentru care cumpărase o casă.
Un copil pe care îl iubise.
Dar de ce ascunsese totul?
De ce nu mi-a spus?
De ce a trăit două vieți?
Și, mai ales…
Ce fac eu acum cu acest secret?
Îi caut familia? O caut pe fetiță?
Sau îngrop totul… așa cum a vrut el?
Ce ați face voi?