Andi Moisescu și Olivia Steer, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din televiziunea românească, s-au despărțit după 22 de ani de căsnicie. Deși cei doi nu au confirmat oficial ruptura, surse apropiate susțin că divorțul ar fi fost finalizat la notar, într-o manieră discretă, în linie cu modul rezervat în care și-au trăit întreaga viață personală.
Cei doi s-au cunoscut la Pro TV, la începutul anilor 2000. Olivia Steer era prezentatoare de știri, iar Andi Moisescu lucra ca producător, ulterior devenind unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de televiziune. Relația lor a început în 2002, iar doi ani mai târziu, pe 25 septembrie 2004, și-au unit destinele în cadrul unei nunți organizate la Casa Doina din București. Evenimentul a adunat aproximativ 200 de invitați din lumea media și a showbizului.
Ce se întâmplă cu averea lui Andi Moisescu, după ce a părăsit-o pe Olivia Steer
Olivia Steer a rămas în televiziune până în 2011, prezentând diverse emisiuni la Pro TV și Acasă TV. Ulterior, s-a orientat către activitatea în mediul online, prin blogul personal și rețelele sociale, unde a devenit un nume controversat prin opiniile exprimate în zona sănătății alternative. În paralel, a publicat și trei volume între 2007 și 2010. După această perioadă, aparițiile sale în spațiul public s-au redus semnificativ.
De-a lungul celor două decenii împreună, cei doi au construit o avere comună, care ar putea face obiectul împărțirii în urma divorțului. În 2016, familia s-a mutat într-un apartament de lux situat într-un complex rezidențial de pe malul lacului Tei. Locuința are 184 de metri pătrați, patru camere și două balcoane, iar valoarea de achiziție ar fi fost de aproximativ 250.000 de euro, potrivit Fanatik.
În ceea ce privește veniturile, diferențele dintre cei doi soți au devenit vizibile după retragerea Oliviei Steer din televiziune. Ea a declarat în trecut că nu a mai monetizat activitatea online și nu a mai fost implicată în proiecte profitabile după 2015.
Andi Moisescu, în schimb, a continuat să obțină câștiguri constante prin intermediul companiilor sale. Red Spike Film, firma prin care produce emisiunea „Apropo TV”, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste un milion de lei, deși profitul net s-a redus față de anii precedenți. O altă societate, Art Communication, activă în zona de producție TV și cinematografică, a generat venituri de peste jumătate de milion de lei și un profit de peste 250.000 de lei în același an.
Andi Moisescu mai deține și un autoturism de lux, un Mercedes-Benz achiziționat în 2020, în valoare de aproximativ 43.000 de euro. Acesta se adaugă bunurilor obținute de-a lungul anilor, dar și participațiilor la firmele fondate împreună cu fratele său.
Interesant este faptul că Olivia Steer nu a fost implicată oficial în niciuna dintre aceste afaceri, numele ei nefiind prezent în Registrul Comerțului ca asociat sau administrator. Astfel, la o eventuală împărțire a b