Mai este foarte puțin timp până când anul 2025 ajunge la final, iar 2026 își va face simțită prezența, an pentru care Baba Vanga a făcut mai multe predicții.Află din rândurile următoare, care sunt predicțiile pe care Baba Vanga le-a făcut, cu privire la anul 2026.
Dat fiind faptul că de-a lungul anilor, dar și pentru anul 2025, multe predicții făcute de Baba Vanga, s-au dovedit a fi adevărate, nu de mult, aceasta a făcut noi predicții și pentru anul care urmează, 2026, cel care se anunță a fi un an
plin de schimbări pentru întreaga omenire, existând o influență aparte. Cum seria predicțiilor celebrei ghicitoare din Bulgaria, Babei Vanga, a început de mult pentru anul 2026, unele chiar cu zeci de ani în urmă, acestea se răspândesc cu ușurință peste tot în lume, mai ales prin intermediul rețelelor de socializare, devenind astfel virale, mai ales că anul 2025 se apropie de final, cu pași repezi.
Atunci când vine vorba despre cea mai șocantă și importantă predicție a anului 2026, ține de faptul că oamenii vor intra în contact cu o nouă civilizație…
încă din luna noiembrie a anului 2026, cu alte cuvinte, mai spre final de an. În ceea ce privește definiția acestei „noi civilizații”, se pare că Baba Vanga a făcut referire la „o navă spațială masivă”, care ar urma să vină pe Pământ spre finalul anului viitor, ceea ce ar putea marca, mai mult decât sigur, un punct de cotitură istoric pentru întreaga lume. Cu toate acestea, nu există o certitudine că acest lucru se va și întâmpla 100%.
Pe de altă parte, se pare că pe lângă această predicție, există și o profeție destul de alarmantă care ține de posibilitatea apariției unui al Treilea Război Mondial, mai ales din cauza faptului că există șanse mari ca tensiunile să crească din ce în ce mai mult atunci când vine vorba despre marile puteri globale (China, Rusia și SUA), conform dailymail.ro.uk.
Nu în ultimul rând, se pare că Baba Vanga nu a uitat să aducă anumite predicții și în ceea ce privește un posibil val de dezastre naturale catastrofale, fiind vorba fie despre cutremure masive, erupții vulcanice violente sau chiar și fenomene meteorologice extreme. Cele din urmă, pot lovi aproximativ 8% din suprafața întregii planete. Per-total, predicțiile sunt unele cu adevărat grele, însă urmează să se afle ce se va întâmpla și ce nu, în 2026.