Cornel Palade, omul care a făcut generații întregi să râdă, a ales de data aceasta să nu mai ascundă nimic. În locul glumelor, a adus în fața publicului o poveste de viață care nu seamănă deloc cu imaginea senină de pe scenă, iar cuvintele lui au prins imediat greutate. A vorbit despre locuri dragi, despre oameni simpli și despre o lume care i-a modelat sufletul, dar a lăsat intenționat cel mai dureros detaliu la urmă. Ce a urmat i-a făcut pe mulți să rămână lipiți de ecran, ca să afle ce ascunde cu adevărat în spatele zâmbetului.
Invitat într-un interviu televizat, citat de kanald.ro, Cornel Palade a început cu amintiri calde, aparent obișnuite. A povestit despre Bacău, locul pe care nu îl vede doar ca pe un oraș, ci ca pe o parte din el însuși: „Bacăul pentru mine este o stare de spirit, deschisă în mine. Eu am copilărit în zonă. Eu, când vin la Bacău, vin la mine acasă.” A vorbit cu mândrie despre rădăcinile lui de moldovean și despre felul în care oamenii din acea zonă, „buni, blânzi”, i-au modelat caracterul. Și totuși, în mijlocul acestor amintiri calde, se pregătea să deschidă cea mai dureroasă rană.
Abia după ce a construit această lume a copilăriei, actorul a îndrăznit să intre în subiectul pe care l-a evitat ani la rând. A recunoscut că în spatele începuturilor sale vesele se ascunde o pierdere care i-a dat viața peste cap mult prea devreme. A mărturisit că mama lui a murit când el era încă mic, iar golul lăsat în urmă nu a putut fi umplut niciodată cu adevărat. Bucuria copilăriei s-a ciocnit brusc de realitatea crudă, iar pentru un băiat obișnuit cu atenția și tandrețea mamei, lumea nu a mai arătat la fel. Tocmai aici se află punctul în care povestea lui capătă o greutate uriașă.
Cornel Palade a explicat, în același interviu preluat de kanald.ro, cât de profund l-a atins această tragedie: „Chiar mă gândeam într-o zi ce înseamnă când pleacă mama ta din viața ta. Dispare un lucru esențial, mângâierea, nu te mai mângâie nimeni. Când a plecat mama, a plecat și mângâierea.” A descris nu doar moartea unei persoane dragi, ci dispariția unei energii, a unei siguranțe pe care nimeni altcineva nu a mai putut să o ofere la fel. Cuvintele lui au atins o coardă sensibilă la toți cei care știu cum e să cauți o îmbrățișare ce nu mai vine.
Actorul a vorbit și despre cum, odată cu pierderea mamei, lumea lui s-a clătinat din temelii. A folosit o imagine simplă, dar puternică: „Sunt niște stâlpi în viața ta și, la un moment dat, vezi că stâlpii aceștia dispar. Stai și te uiți în stânga și în dreapta și nu știi pe ce să te sprijini și atunci încerci să te sprijini pe viața ta. Uneori poți, alteori nu poți.” Din copilul obișnuit să fie protejat, s-a trezit prins într-o luptă interioară cu singurătatea, nevoit să caute singur repere, într-o lume care nu-l mai recunoștea la fel.
În mijlocul acestor frământări, a existat însă cineva care a reușit să aducă din nou un strop de stabilitate. Cornel Palade a povestit, în același dialog, că tatăl său a decis să refacă familia și a adus în casă o femeie care a devenit pentru toți „o nouă mamă”. „Mama a plecat de foarte devreme din viața noastră, a plecat foarte tânără, avea 27 de ani, noi am rămas mici. Am avut noroc că tata ne-a adus o altă mamă, o nouă mamă, o femeie extraordinară, care ne-a crescut pe toți.” Într-o perioadă în care lipsurile și durerile se adunau, această femeie a devenit, în tăcere, centrul casei.
Actorul a descris familia lor ca pe un loc în care se întâlneau trei lumi diferite: „Noi am fost copii de trei feluri în casă, ai lui tata, ai mamei și ai lor.” Cu toate diferențele, femeia care le-a devenit mamă tuturor a reușit să-i strângă laolaltă, chiar dacă vremurile erau dure. Cornel Palade a numit-o „o adevărată magiciană”, amintindu-și cum reușea să hrănească o casă plină din aproape nimic: „Făcea din trei cartofi, două roșii, un morcov, trei feluri de mâncare și mâncam toți.” Dincolo de glumă, în spatele acestei imagini stă o realitate a unei generații întregi care a învățat să se descurce cu foarte puțin.
Dar poate cel mai important lucru din întreaga mărturisire a fost felul în care Cornel Palade a înțeles, abia mai târziu, că și el a devenit, fără să-și dea seama, un punct de sprijin pentru alții. A povestit cum cineva i-a atras atenția: „Cineva mi-a spus: «Nu v-ați gândit vreodată că dumneavoastră s-ar putea să fiți un stâlp pentru cineva care are nevoie?» Și am zis da, cred că este și așa.” Din copilul care își pierduse sprijinul, s-a transformat, peste ani, în omul de la care ceilalți așteaptă putere, zâmbet, încurajare, chiar dacă el poartă în continuare în interior o rană veche.
La final, într-o notă care explică poate de ce publicul se regăsește atât de mult în el, Cornel Palade a rezumat câteva valori pe care le consideră esențiale în viață și pe care, spune el, le-a transmis și fiicei sale. Pentru el, nu succesul sau faima sunt cele mai importante, ci felul în care rămâi om: empatia, iubirea, iertarea și, mai ales, smerenia. Toată această confesiune, relatată de kanald.ro, arată că în spatele actorului care provoacă râsete în sală se află un om care știe bine cum arată durerea, dar a învățat să o transforme în lumină pentru ceilalți.“`