Dorel Vișan trăiește cu o povară grea pe suflet, una care îl bântuie zi de zi. Actorul care a cucerit inimile românilor cu interpretările sale memorabile poartă în adâncul ființei sale o durere pe care puțini o pot înțelege. Este vorba despre o decizie pe care o consideră acum una dintre cele mai mari greșeli ale vieții sale. Ceea ce va urma să aflați va schimba complet perspectiva asupra unuia dintre cei mai iubiți actori români.
Bărbatul care a devenit un simbol al integrității pe marile ecrane trăiește acum cu regretul unei alegeri care îi afectează profund familia. În spatele zâmbetului familiar și al prestanței scenice se ascunde o realitate dureroasă care îl urmărește necontenit. Mărturisirile sale recente au șocat pe toată lumea, dezvăluind o latură neașteptată a personalității sale. Nimeni nu se aștepta ca un om atât de respectat să facă o astfel de confesiune publică.
Actorul recunoaște deschis că și-a crescut copiii într-un mod pe care îl consideră acum greșit. “Mi-am crescut copiii prost. I-am învățat să fie corecți”, spune el cu amărăciune. Această educație bazată pe principii morale ferme se dovedește acum o piedică uriașă pentru cei trei băieți ai săi. Într-o societate în care corupția pare să fie moneda de schimb, fiii actorului se confruntă cu dificultăți majore în încercarea de a se adapta.
Povestea lui Dorel Vișan începe în satul Tăușeni, unde copilăria sa a fost marcată de valori simple și muncă cinstită. La doar șase ani, mergea cu mieii la câmp, învățând de timpuriu ce înseamnă responsabilitatea și hărnicia. Tatăl său, brigadier silvic, îi insuflase principii morale solide, iar mama sa îl învățase să respecte tradițiile și să prețuiască munca. Aceste lecții de viață aveau să îl marcheze profund și să îi modeleze caracterul pentru totdeauna.
Drumul spre actorie a fost unul neașteptat pentru băiatul de la țară. Inițial profesor de educație fizică, apoi artist în armată, Vișan nu și-a imaginat niciodată că va ajunge pe scenele teatrelor. Talentul său a fost descoperit întâmplător, când a jucat într-o piesă de Cehov lângă Zalău. Prietenii mineri l-au încurajat să își încerce norocul la București, iar după o primă încercare eșuată, a reușit să intre la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică.
Viața personală a actorului a fost marcată de o dragoste profundă și de o tragedie devastatoare. Soția sa, o profesoară de sport frumoasă și serioasă, l-a cucerit prin personalitatea sa puternică, în ciuda faptului că inițial îl considera prea încrezut. Cei doi au trăit mulți ani fericiți împreună și au crescut trei băieți. Însă acum 11 ani, femeia sa a murit de o boală incurabilă, lăsându-l singur cu amintirile și cu responsabilitatea de a fi și mamă, și tată pentru copiii lor.
Regretul cel mai mare al actorului nu ține de cariera sa artistică, ci de modul în care și-a educat copiii. În încercarea de a le transmite valorile în care el însuși credea, Vișan i-a învățat pe băieți să fie corecți și cinstiți în toate împrejurările. Acum însă realizează că această educație îi dezavantajează într-o lume în care integritatea pare să fie o raritate. “Acum încearcă să se acomodeze pentru o societate coruptă”, mărturisește el cu tristețe în glas.
Nostalgia pentru vremurile de odinioară îl copleșește pe actor atunci când compară generația sa cu cea de astăzi. “Baieții au pantalonii până la glezne, mestecă gumă sau chiar cocaină. Noi, cei de acum, nu mai dăm sens vieții”, observă el cu amărăciune. Contrastul dintre copilăria sa simplă, când se mergea cu cataligia prin noroaiele satului, și realitatea actuală îl întristează profund. Civilizația modernă pare să fi adus cu sine nu doar progresul, ci și pierderea unor valori fundamentale.
Astăzi, la vârsta sa înaintată, Dorel Vișan găsește liniștea în activitățile simple care îl leagă de rădăcinile sale. Își îngrijește via și stupii de albine, muncind pământul cu aceeași devoțiune cu care își construiește personajele pe scenă. În această lume a naturii, unde “nu se cunoaște lenea și ura”, actorul reușește să uite pentru câteva clipe de complexitatea și corupția societății moderne. Este refugiul său, locul unde poate fi din nou copilul care mergea cu mieii la câmp și învăța de la bătrânul Cretelu înțelepciunea vieții simple.