Cinci ani au trecut și o familie din România încă caută răspunsuri. Într-o casă din Dioști,
un bărbat simplu trăiește cu o întrebare care îl macină zi și noapte. Speranța și disperarea
se luptă în inima lui, iar tăcerea pe care a păstrat-o până acum a devenit prea grea de purtat.
Ceva l-a determinat să vorbească acum, după atâta timp. Cuvintele lui vor schimba modul în care
privim o poveste care a zguduit o țară întreagă.
Bărbatul nu este cineva cunoscut. Nu are putere, nu are influență, nu are nimic decât o durere
care nu se vindecă. Dar ceea ce are de spus ar putea să deschidă ușile care au fost închise
de prea mult timp. Autoritățile au dat un verdict, cazul pare închis, iar lumea a trecut mai
departe. Totuși, el nu poate trece mai departe. Nu poate și nu vrea. Pentru că știe ceva pe
care ceilalți nu vor să-l asculte.
În aprilie 2019, o tânără de optsprezece ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Luiza
Melencu a dispărut într-o dimineață obișnuită, iar cazul ei a devenit unul dintre cele mai
cunoscute din istoria recentă a României. Gheorghe Dincă, un bărbat din Caracal, a fost
acuzat de crima ei. Autoritățile au declarat că Luiza este moartă. Cazul pare rezolvat.
Dar bunicul ei nu crede această versiune.
Ziua în care Luiza a dispărut, bunicul ei se întorsese de la pescuit. Obosit după ore petrecute
la apă, el a pășit în curte și a simțit ceva ciudat. O senzație pe care nu o putea explica,
o premoniție care i-a spus că ceva teribil se întâmplase. Prima grijă a fost să întrebe de
nepoată. Acel sentiment nu l-a părăsit niciodată. “Când a dispărut, pe 14, am avut o premoniție.
Când am venit de la pescuit, îmi spunea ceva că s-a întâmplat ceva. Prima grijă când am intrat
în curte, am întrebat de Luiza”, mărturisește bărbatul cu vocea tremurândă.
Dar premoniția nu este singurul lucru care îl face să pună sub semnul întrebării verdictul
autorităților. Bunicul Luizei cere dovezi concrete, probe care să justifice acuzațiile.
El nu acceptă pur și simplu ceea ce i se spune. Vrea să vadă cu ochii lui, vrea să înțeleagă
de ce anume Gheorghe Dincă ar fi vinovat. “În situația actuală, este foarte greu să mă pronunț,
pentru că instituțiile, v-am zis, eu am ce am cu instituțiile. La mine să vină cu probe, dovezi,
să îmi spună pentru ce l-au arestat pe Dincă”, declară el cu amărăciune.
Cinci ani au trecut și familia Luizei trăiește în incertitudine. Nu au primit niciodată
un răspuns clar. Nu au văzut probe concludente. Nu au avut parte de o anchetă care să le
aducă liniștea pe care o merită. Bunicul păstrează o speranță care îi ține inima în viață,
o speranță că într-o zi va primi un telefon cu vești bune. Dar speranța aceasta este și
o tortură, pentru că fiecare zi care trece este o zi fără răspuns.
“E Dincă vinovat? Atunci DIICOT să vină cu dovezi”, repetă el cu disperare. Cuvintele lui
nu sunt o acuzație la adresa autorităților, ci o cerere de adevăr. El nu cere mai mult decât
ceea ce merită orice familie: transparență, dovezi, o explicație care să aibă sens. Cinci ani
de tăcere și speranță au fost prea mult. Acum, bunicul Luizei vorbește pentru că tăcerea
nu mai este o opțiune. Pentru că adevărul este singurul lucru care ar putea aduce liniștea
în sufletul acestui om simplu care a pierdut pe cea mai dragă ființă din viața lui.