Au apărut primele imagini cu drona prăbușită în Vaslui. Un localnic s-a trezit cu resturi din dispozitiv chiar la el în curte
Ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că o dronă s-a prăbușit pe raza județului Vaslui. Astfel, au apărut și primele imagini cu aceasta. Un localnic s-a trezit cu resturi din dispozitiv chiar la el în curte. Oamenii sunt speriați.
Un localnic s-a trezit cu resturi de dronă la el un curte
Mai multe resturi de dronă au fost descoperite într-o gospodărie din Puiești. Dispozitivul survola în zonă, moment în care s-a izbit de un copac, iar mai multe componente s-au împrăștiat în apropiere, potrivit stiripesurse.ro. Aceasta nu are însemne militare și nu avea nici încărcătură explozivă.
„Avem o nouă provocare a Rusiei la adresa României. O dronă pe care Armata Română și avioanele germane au încercat să o dea jos a intrat în spațiul aerian. Autoritățile au găsit o dronă undeva în județul Vaslui. O dronă fără încărcătură. S-a prăbușit singură. Probabil este aceeași dronă pe care au încercat să o dea jos avioanele. Au avut permisiunea de a o da jos”, a spus ministrul.
Volodimir Zelenski, anunț cu privire la dronele care au intrat în spațiul aerian național
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un anunț cu privire la dronele rusești care au intrat în spațiul aerian românesc, în contexul atacului lansat de Moscova. Undeva la 500 de astfel de dispozitive și 20 de rachete au fost lansate de Rusia, în ultimele ore, spre Ucraina.
„Au fost atacate și regiunile Dnipro, Harkov, Cernihiv și Cerkasi. Principalele ținte au fost sectorul energetic și tot ceea ce menține viața normală. În total, rușii au lansat 22 de rachete de diferite tipuri, inclusiv aerobalistice, și peste 460 de drone, majoritatea fiind Shahed-uri ruso-iraniene.
Se știe că patru drone au traversat spațiul aerian al vecinilor noștri, Moldova și România, cu orele exacte de survol confirmate”, scrie președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe platforma X. De asemenea, el face apel către Occident și cere armament și sisteme de apărare antiaeriene.