Crucea Roșie Română este îndoliată la începutul acestui an. În urmă cu trei zile, Cătălin Ionescu, președintele filialei de Cruce Roșie Sector 3, s-a stins din viață, lăsând o întreagă comunitate îngenunchiată de durere.
Cătălin Ionescu, în vârstă de 53 de ani, s-a stins din viață în urmă cu trei zile. Vestea a venit ca un trăsnet peste oamenii care l-au cunoscut și au avut onoarea
de a lucra cu el, iar pierderea sa a lăsat în urmă multă durere și regret. Trecerea în neființă a lui Cătălin Ionescu, președintele filialei de Cruce Roșie Sector 3, a fost anunțată de fratele său geamăn, prin intermediul unui mesaj emoționant publicat pe rețelele sociale.
„Cu o durere fără margini vă anunț că fratele meu geamăn, Cătălin Ionescu, sufletul meu pereche, s-a stins din viață ieri. Sufletul lui minunat este acum printre
stele. Pentru cei care vor să-i aducă un ultim omagiu, înmormântarea va avea loc mâine, 11 ianuarie 2026, la ora 13:00, la cimitirul armenesc din capitală.”
În ultimii șase ani ai vieții sale, Cătălin Ionescu s-a implicat în activitatea Crucii Roșii Române. Acesta s-a dedicat complet misiunii organizației, menținând
echilibrul în echipa din care făcea parte. Pe parcursul celor șase ani, filiala Crucii Roșii Sector 3 s-a implicat în nenumărate proiecte umanitare.
„Un om bun s-a stins prea devreme. Cu adâncă tristețe am aflat de dispariția unui membru al familiei Crucii Roșii Române, Cătălin Ionescu (53 de ani), președintele
filialei de Cruce Roșie Sector 3. În ultimii 6 ani, Cătălin Ionescu a fost trup și suflet alături de staff-ul și voluntarii Crucii Roșii Filiala Sectorului 3,
fiind un element de echilibru pentru echipă, mereu dedicat misiunii organizației noastre. Marea familie a Crucii Roșii Române transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Odihnește-te în pace, Cătălin!”