Apar noi detalii despre conflictul sângeros care a avut loc la Craiova. Surse din anchetă spun că povestea este una veche și totul a început cu câțiva ani în urmă.
Baia de sânge de sâmbătă dimineața are în spate rădăcini vechi. Se pare că este vorba despre un conflict care a început atunci când o nepoată a lui Fane Banu a fost promisă de soție unui membru al clanului condus de Viorel Parnică, zis Levier, au precizat surse din rândul anchetatorilor, notează Gândul.
Sursele citate precizează că fata a ajuns cu forța în casa soțului, acest lucru fiind impus de familia ei, dar nu a trecut mult până când au început violențele. După ce a fost bătută, tânăra s-a întors în casa părintească.
S-a organizat un stabor, la care s-ar fi stabilit că se putea trece peste bătaie, dar familia bărbatului urma să achite 50 000 de euro, mai scrie publicația citată.Fata a fugit din nou de acasă după câteva luni, iar Fane Banu urma să dea banii înapoi, dar ar fi returnat doar 15 000 de euro. Acela se pare că a fost momentul în care a început conflictul dintre cele două familii.
Pe fondul situației extrem de tensionate, cu aproximativ două luni înainte de măcel, soțul fetei a fost lovit și tăiat de Auraș al lui Banu, unchiul fetei și fiul lui Fane Banu, liderul clanului.Adversarii i-au urmărit pe liderii clanului Banu timp de două luni, iar mai multe neamuri plecate peste hotare s-au întors la Craiova pentru lămurirea lucrurilor.
Printre atacatorii de sâmbătă s-au numărat și Viorel Parnică, zis Levier și fiul său Manuel Leonard Adîr, zis Manu. Potrivit unui martor, Levier ar fi fost copleșit de membrii clanului Banu în timpul luptei, care l-au lovit cu bâte și după ce a fost doborât la pământ.Se pare că acela a fost momentul în care Manu al lui Levier a scos cuțitul. Individul i-a lovit pe Fane Banu și pe Auraș. Fane Banu a fost salvat de medicii Spitalului Județean de Urgență Craiova, dar pentru fiul său nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat mort.
Manuel Leonard Adîr are 20 de ani și este deja cunoscut în lumea interlopă. Acesta practica sporturi de contact și se știa că este o persoană deosebit de violentă.Tatăl criminalului, Viorel Parnică, zis Levier, este unul dintre cei mai cunoscuți lideri interlopi din Craiova încă din anul 2003.