Concediul de odihnă neefectuat în 2025 se poate plăti! Ce condiții trebuie să fie îndeplinite

Angajații români care nu și-au efectuat zilele de concediu de odihnă în 2025 pot primi bani pentru zilele respective, însă doar în anumite condiții.

Vești importante pentru salariații din România. Concediul de odihnă neefectuat în 2025 poate fi plătit, însă doar în anumite condiții clare prevăzute de lege. De menționat este faptul că zilele libere nefolosite nu se pot transforma automat în bani.

Conform legii, concediul de odihnă este un drept garantat al angajaților. Un angajat cu normă întreagă are dreptul la un concediu de odihnă anual de minim 20 de zile lucrătoare, iar angajatorul este obligat să ia măsuri pentru ca acesta să le primească.

Totuși, există și cazuri speciale, când angajații nu efectuează concediul de odihnă anual din diferite motive, cum ar fi : concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru creșterea copilului, volum mare de muncă.

În aceste situații, zilele libere trebuie să fie acordate în termen de maximum 18 luni, începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediu.

Când primești bani pentru concediul de odihnă neefectuat

Potrivit Codului Muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă doar în cazul încetării contractului individual de muncă.

Asta înseamnă că, dacă un angajat își dă demisia, este concediat sau contractul său expiră, angajatorul este obligat să îi plătească toate zilele de concediu rămase neefectuate, inclusiv cele aferente anului 2025.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *