Cum a reacționat Dan Negru când a văzut cât costă litrul de motorină în Republica Moldova: „Am făcut plinul la mașină…”

Înainte de a pleca spre Chișinău, Dan Negru a transmis un mesaj pe rețelele sociale, pornind de la diferențele mari de preț la carburanți dintre România și Republica Moldova.

În drumul său spre capitala Republicii Moldova și în timp ce alimenta mașina, Dan Negru a declarat că nu a făcut „plinul la mașină”, ci „plinul la bugetul de stat”, făcând referire la nivelul ridicat al taxelor și accizelor incluse în prețul motorinei.

Diferența de preț la carburanți dintre București și Chișinău

Dan Negru a comparat prețul de aproape 8 lei pe litru din Capitală cu cel de aproximativ 4,5 lei din Chișinău, susținând că diferența nu reflectă costul real al carburantului, ci taxele impuse de stat.

„Plec spre Chișinău și am făcut plinul la mașină. De fapt, am făcut plinul la bugetul de stat! În București motorina e aproape 8 lei litrul, la Chișinău e în jur de 4,50 lei.Prețul real nu are cum să fie 8 lei- e umflat de accize, taxe și suprataxe.

Eu n-am alimentat mașina, ci bugetul”, a spus Dan Negru, într-o postare pe rețelele sociale.

În continuare, Dan Negru a făcut și o trimitere istorică la rafinăria Astra Ploiești, prima rafinărie de petrol din lume, înființată în 1880 și închisă în 2004, după 124 de ani de funcționare.El a afirmat că decizia de atunci a fost întâmpinată cu aplauze, în ciuda importanței economice și istorice a rafinăriei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *