Daniel David anunță că demisionează imediat, dacă moțiunea simplă depusă împotriva sa trece de vot în Parlament

Daniel David a anunțat că este dispus să demisioneze în cazul în care moțiunea va fi adoptată. El a precizat că măsurile contestate de opoziție au fost asumate la nivelul întregii coaliții de guvernare, iar în lipsa susținerii politice nu mai există motive pentru a rămâne în funcție.

„Fără nicio discuţie, da, pentru că vreau să fie foarte clar sau vreau să punctez două lucruri. Unu, aceste măsuri au fost măsuri ale coaliţiei. Au fost asumate într-un program de guvernare. Eu, dacă eram ministru, sigur, în condiţii de normalitate, dar nici în condiţii de criză, nu ştiu dacă neapărat mergeam exact pe aceste măsuri.

Deci, altfel spus, în condiţiile în care aceste măsuri au venit într-un program de guvernare şi cei care reprezintă acel program de guvernare nu le mai susţin, eu nu am de ce să le susţin şi cred că, repet, în acest moment sunt liniştit. Am făcut ce trebuie pentru ţară, cu pulverizarea sau cu atacul pe care l-am primit la imagine, la ce am construit eu profesional, pentru că salariile şi bursele sunt acoperite”, a spus Daniel David, potrivit Gandul.

Acesta a adăugat că, în lipsa sprijinului politic, nu mai vede niciun motiv pentru a continua la conducerea ministerului. „Eu nu mai am de ce să fiu ministru pentru a susţine un program al unei coaliţii, care văd că – sau care s-ar putea – să nu şi-l mai asume”, a subliniat oficialul.

În moțiunea depusă, parlamentarii acuză lipsă de transparență și inconsecvență.

„La 5 iunie 2025, într-un interviu la Metropola TV, ministrul a catalogat drept «zvonuri» şi «maiiipulări politice» toate discuţiile privind concedierile, majorarea nomei didactice sau reducerea burselor.

La doar o lună distanţă, însă, ministrul nu numai că a acceptat, dar a şi justificat public măsurile din Legea 141/2025 (Legea Bolojan), spunând că educaţia este un «contribuabil mare la deficit» şi legitimând tăierile. Nu ar fi trebuit să pronunţe, corect, «contributor»?”, se arată în textul moțiunii.

Semnatarii documentului susțin, de asemenea, că deciziile guvernamentale în domeniul educației reprezintă „cel mai brutal atac asupra educației din ultimii ani”. Printre criticile aduse se numără creșterea normei didactice, „comasarea haotică a școlilor” și diminuarea resurselor financiare alocate sistemului.

„Pachetul de măsuri promovat de domnul David are consecinţe catastrofale asupra calităţii educaţiei şi asupra stabilităţii profesiei didactice.

Proiectele ministerului – inclusiv cele din programul «România Educată», deja ridiculizat în societate – au fost implementate fără o etapă reală de consultare cu specialiştii din domeniu, fără o viziune clară asupra nevoilor din teritoriu şi, mai ales, fără o coerenţă între etapele de aplicare”, se mai arată în document.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *