Două femei au fost lovite de mașină, în timp ce mergeau pe marginea șoselei, în Dolj! Una dintre ele și-a pierdut viața

Sesizarea a ajuns la Inspectoratul de Poliție Județean Dolj în jurul orei 19:35, fiind semnalată o situație gravă pe DN 55A, în afara localității Poiana Mare. La fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Calafat, care au început verificările, conform Adevărul.

O femeie și-a pierdut viața

În urma celor constatate, femeia în vârstă de 51 de ani, din comuna Poiana Mare, nu a mai putut fi salvată. Cealaltă victimă a fost preluată de echipajele medicale pentru îngrijiri.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Calafat, care au stabilit faptul că un bărbat, de 45 de ani, din orașul Corabia, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55A, din direcția Calafat către Poiana Mare, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu doi pietoni, două femei de 51 și 73 de ani, care circulau pe partea carosabilă din sens invers”, a precizat subcomisarul de poliție Cristian Grigorescu de las IPJ Dolj.

Conducătorul auto a fost supus verificării cu aparatul etilotest, iar rezultatul nu a indicat consum de băuturi alcoolice.

Tot în cursul zilei de joi, un alt incident a avut loc în stațiunea Predeal, unde un șofer a derapat și a ajuns pe acoperișul unei pensiuni.

Din primele informații, nu au fost raportate victime.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *