Există momente în viață când durerea devine atât de adâncă încât pare să se transforme într-o a doua natură. Pentru o mamă din România, fiecare zi din ultimii 17 ani a fost marcată de o absență care nu se vindecă niciodată. În curând, ea va marca din nou o dată care îi sfâșie inima – ziua în care fiica ei ar fi trebuit să împlinească 55 de ani. Dar ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte fatală din 2007 rămâne un mister care bântuie încă conștiințele.
Emilia Ghinescu trăiește cu o certitudine care o macină zilnic, dar pe care puțini o înțeleg cu adevărat. În casa unde locuia fiica ei cu soțul, sângele era peste tot – pe perdele, pe clanțe, în locuri unde doar cineva care se lupta pentru viață ar fi putut ajunge. Totuși, trupul Elodiei nu a fost găsit niciodată, lăsând în urmă doar întrebări fără răspuns și o mamă care refuză să accepte că adevărul va rămâne pentru totdeauna îngropat.
Povestea începe în august 2007, când Elodia Ghinescu, o avocată respectată, dispare fără urmă din apartamentul de la etajul patru unde locuia alături de soțul ei, fostul polițist Cristian Cioacă. Scena crimei vorbea de la sine – sânge pe pereți, urme de luptă, dar niciun corp. Cioacă a fost condamnat la nouă ani de închisoare și recent a fost eliberat, însă pentru mama Elodiei, pedeapsa nu a adus niciodată adevărata pace.
“Ne ducem la biserică, împărțim pachete, i-am făcut și parastas, am făcut mereu tot ce este necesar unei persoane care a murit”, mărturisește Emilia Ghinescu, cu vocea tremurând de emoție. Ea a transformat durerea într-un ritual sfânt, organizând parastase și respectând toate tradițiile pentru cei adormiți, deși nu are un mormânt la care să se roage. La cimitir a pus doar o fotografie pe cruce, ultimul refugiu al unei iubiri de mamă care nu se predă.
Disperarea a împins-o să caute răspunsuri pe căi neobișnuite. “Am fost asaltată de vrăjitoare, m-au căutat foarte multe, îmi trimiteau și scrisori, dar nu am dorit, mi-a fost frică, sunt o fire bisericoasă”, povestește ea. Totuși, într-un moment de slăbiciune, a apelat la parapsihologi, sperând să afle ce s-a întâmplat cu fiica ei. Răspunsurile au fost confuze și contradictorii, adâncind și mai mult durerea unei mame disperate.
Dar există un moment care a marcat-o profund și care îi confirmă cele mai negre bănuieli. Un preot orb, fără să o lase măcar să termine fraza sau să spună numele fiicei, i-a dat un răspuns care încă îi răsună în minte: “A omorât-o soțul!” Aceste cuvinte au căzut ca o sentință definitivă asupra unei femei care căuta cu disperare adevărul. Pentru Emilia, această revelație spirituală a fost mai clară decât orice probă materială prezentată în instanță.
Astăzi, în pragul unei noi comemorări, mama Elodiei se pregătește să țină din nou parastas pentru fiica care ar fi împlinit 55 de ani. “Trupul fiicei mele e de negăsit. La cimitir am pus poza ei pe cruce. Nu mai există nicio speranță să îi găsim trupul”, spune ea cu resemnare, dar și cu o determinare care nu s-a clintit în toți acești ani. Fiecare an care trece adâncește golul din sufletul ei, dar întărește și convingerea că Elodia merită să fie amintită.
Pentru Emilia Ghinescu, parastasul nu este doar un gest religios, ci o formă de rezistență împotriva uitării și a nedreptății. Este promisiunea unei mame că, indiferent de câți ani vor mai trece, fiica ei nu va fi niciodată uitată, iar adevărul despre moartea ei va rămâne viu în memoria celor care au iubit-o.