Fotbalistul portughez Diogo Jota a murit într-un accident de mașină. Avea 28 de ani, trei copii și se căsătorise de câteva zile

Diogo Jota, fotbalist portughez în vârstă de 28 de ani, legitimat la Liverpool, a decedat în noaptea trecută în urma unui grav accident de circulație produs în provincia Zamora, Spania.

Accidentul a avut loc la kilometrul 65 al autostrăzii A-52, pe raza localității Palacios de Sanabria. Potrivit autorităților citate de Marca, vehiculul în care se afla Jota, alături de fratele său André, în vârstă de 26 de ani, și el fotbalist profesionist, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent, după care a izbucnit în flăcări.

Martorii au alertat serviciul de urgență 112, relatând că autoturismul a fost cuprins complet de incendiu, focul extinzându-se rapid și la vegetația din apropiere.

Diogo Jota făcuse nunta acum câteva zile

În 22 iunie, Diogo Jota se căsătorise cu iubita lui, Rute Cardoso, iar cu mai puțin de 24 de ore înainte de moartea sa, tânărul fotbalist postase cu clip de la nuntă.

Jota avea o relație cu Rute Cardoso încă din 2012, iar împreună aveau trei copii. Fotbalistul i-a cerut mâna lui Rute în iulie 2022, într-un cadru idilic, pe malul unui lac.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *