O tânără de 23 de ani, Anda, a fost ucisă în luna iulie de fostul ei iubit, Emil Gânj, în locuința sa din Mureș. Dupăcomiterea crimei, bărbatul a incendiat casa, iar în prezent este căutat de autorități.
Crima a avut loc pe fondul unui istoric de violență. În luna februarie, Anda fusese bătută și răpită de Gânj din locuința mătușii sale. Atunci, tânăra a reușit să scape și s-a refugiat într-un magazin, unde a cerut ajutor.
În iulie, Emil Gânj a intrat în casa tinerei cu un topor, a atacat-o mortal și a dat foc imobilului. Potrivit informațiilor, Anda încercase anterior să ceară ajutorul autorităților, temându-se pentru viața ei.
În urma tragediei, Anda a lăsat un fiu în vârstă de șase ani. Locuința familiei a fost complet distrusă de incendiu, din ea rămânând doar cenușă.
„Sunt nopți, zile când nu pot să dorm, nu pot să-mi imaginez că e adevărat. Mă întreabă de mami (n.r. fiul
Andei). I-am spus că mami o să se întoarcă cândva și el să fie cuminte. Sunt zile când spune că vreau și eu să
mor, m-am săturat să mai trăiesc”, a mărturisit mama Andei.
Cazul a fost prezentat și în cadrul campaniei „Să nu ucizi!”, un demers al Știrilor Kanal D împotriva violenței domestice și a femicidului.
Din motive de siguranță, familia victimei a fost mutată într-o locuință protejată, oferită de stat, pentru a fi ferită de eventuale alte acțiuni ale lui Gânj, care este în continuare de negăsit.
„Dosarul este cu atât mai interesant și important în același timp pentru familie să nu fie chiar devoalat fiecare
element din el pentru că în momentul de față ei au primit din partea statului român prin programele atribuite
unor asemenea situații, locuințe cu domiciliul protejat și protejate și ei ca familie de posibilele încercări ale lui
Gânj de a face și altceva”, a explicat avocatul Adrian Cuculis în cadrul emisiunii „Follow us!”.