Săptămână neagră pntru diaspora românească din Italia. Ion Şipanu Brezoi, un bărbat de naţionalitate română, a murit sâmbătă într-un grav accident produs pe via Piccarello din Latino, regiunea Lazio.
Un muncitor român a murit în Italia, într-un accident produs de nepotul său
Ion avea 57 de ani şi era pasager într-o camionetă care-l transporta către locul de muncă. Într-o curbă şoferul a pierdut controlul volanului, iar camioneta s-a răsturnat într-un canal de scurgere. Pentru conaţionalul nostru accidentul a fost fatal, el pierzându-şi viaţa. Ceilalţi doi pasageri ai vehiculului au fost răniţi.
Conform examinării medicale inițiale, bărbatul în vârstă de 57 de ani a murit din cauza rupturii aortei. Această leziune internă fatală a cauzat moartea instantanee a lui Ion. Şoferul camionetei va fi pus sub acuzare pentru omor din culpă după cum relatează presa italiană.
Cei trei muncitori în construcții se îndreptau spre o reședință privată pentru a efectua niște lucrări. Duba, care a derapat și a ajuns în șanțul de scurgere, era condusă de nepotul bărbatului în vârstă de 57 de ani, un bărbat de 39 de ani, tot de origine română. Bărbatul decedat, cunoscut comunității românești din Borgo Sabotino, lasă în urmă o soție.
„Fiecare viaţă pierdută la locul de muncă reprezintă o rană profundă pentru comunitate”
Decesul lui Ion vine la o zi după ce un alt muncitor român, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit decedat într-o clădire din centrul istoric al oraşului Prato. Bărbatul făcea parte dintr-o echipă care lucra la renovarea respectivei clădiri. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Local Prato, Claudiu Stănăşel, a transmis un mesaj emoţionant legat de moartea conaţionalului nostru. „Această tragedie afectează întreaga comunitate prateză şi românească. Transmit sincere condoleanţe familiei victimei, celor dragi, colegilor săi şi întregii comunităţi româneşti din Prato. Fiecare viaţă pierdută la locul de muncă reprezintă o rană profundă pentru oraşul nostru. Această tragedie nu afectează doar o persoană sau o comunitate, ci pe noi toţi, pentru că în spatele fiecărui lucrător se află poveşti, familii şi sacrificii care merită respect şi protecţie”, a scris acesta.
De asemenea, la începutul săptămânii, şi-a pierdut viaţa la Roma Octav Stroici, un muncitor român în vârstă de 66 de ani, acesta fiind prins sub dărâmăturile unui turn din centrul istoric.