Ion Iliescu, fost președinte al României, în stare critică din cauza cancerului pulmonar

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, internat din 9 iunie la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, se află în stare critică, anunță unitatea medicală. Medicii raportează o deteriorare severă a stării sale de sănătate, caracterizată prin disfuncții multiple de organe și afectare respiratorie gravă.

Potrivit comunicatului oficial, „starea generală a pacientului s-a deteriorat, la acest moment fiind critică”, iar evoluția bolii implică „instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă”.

Fostul șef al statului, în vârstă de 95 de ani, beneficiază de terapie intensivă maximală, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare. Ion Iliescu a fost diagnosticat cu cancer pulmonar, iar tratamentul său se desfășoară în cadrul spitalului SRI.

Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în trei mandate: 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *