A murit Horea Uioreanu, fost deputat și fost președinte al Consiliului Județean Cluj. Avea 65 de ani
Horea Uioreanu, fost președinte al Consiliului Județean Cluj și fost deputat în Parlamentul României, a încetat din viață joi, 16 octombrie, într-un cămin pentru vârstnici din Gilău, unde locuia din luna august. Decesul său a fost confirmat de surse medicale pentru agenția Mediafax.
Horea Uioreanu a murit la 65 de ani
Fostul politician, care a condus Consiliul Județean Cluj și a fost parlamentar, a petrecut ultimele luni în Centrul pentru vârstnici Caro din localitatea Gilău. Personalul centrului i-a oferit întreaga asistență și îngrijire necesară, contribuind la ameliorarea suferințelor cauzate de afecțiunile de care suferea, au precizat sursele medicale pentru Mediafax.
Cine i-a fost alături în ultimele clipe de viață
În ultimele momente, Horea Uioreanu a fost însoțit de mama sa, care și ea locuia în același centru pentru vârstnici. „Domnul Horea Uioreanu a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă o familie devotată, care i-a fost aproape până în ultimele clipe, precum și amintirea unei vieți dedicate serviciului public”, au mai transmis sursele Mediafax.