Durerea Anastasiei Burghelea, mama lui Sergiu Țârnă, este din ce în ce mai mare, chiar dacă ucigașul fiului ei a fost încătușat.
Mama lui Sergiu Țârnă, tânărul de 25 de ani găsit mort pe un câmp din Italia în noaptea dintre 30 și 31 decembrie, a oferit declarații după ce criminalul fiului său a fost arestat.
Aceasta a mărturisit că nu se simte deloc mai „ușurată” după încătușarea polițistului Riccardo Salvagno și că cere clarificarea tuturor circumstanțelor
morții băiatului ei, motivul crimei, modul în care s-au petrecut faptele și cât a suferit Sergiu înainte să-și dea ultima suflare.
Femeia respinge imaginea negativă care s-a creat în spațiul public asupra fiului ei, subliniind că își cunoaște copilul, iar zvonurile legate de consumul de substanțe interzise nu este deloc adevărat.
Anastasiei Burghelea a mai spus că, în seara tragediei, după ce Sergiu și-a terminat tura la locul de muncă, i-a spus că se afla în autobuzul 7 spre Chirignago, dar nu i-a explicat unde merge sau dacă urma să se întâlnească cu cineva, ci doar că „mai avea ceva
de făcut” înainte să se îndrepte spre casă.
„Știu bine ce fel de persoană era… pot spune cu certitudine că Sergiu nu era persoana în care a fost descrisă. Forțele de ordine există ca să protejeze, nu ca să omoare. Dreptatea trebuie să fie făcută, nu nedreptatea”, a spus Anastasia Burghelea, mama lui Sergiu.
Tânărul moldovean de 25 de ani, Sergiu Țârnă, a fost ucis în noaptea de 30 decembrie pe un câmp din Italia, după ce s-a confruntat cu polițistul Riccardo Salvagno, care îi trimisese amenințări cu cinci zile înainte.
Ancheta arată că disputa inițială nu a fost legată de datorii pentru droguri, ci că ar fi vorba de un videoclip compromițător cu polițistul.
În timpul ultimei întâlniri, Sergiu a fost obligat să urce într-o mașină și împușcat de la mică distanță în cap.
Salvagno a fugit inițial în Spania, dar s-a întors în Italia, unde a fost reținut de carabinieri și dus la Penitenciarul „Santa Maria Maggiore” din Veneția. Arma crimei și pistolul de serviciu al agentului nu au fost găsite până în prezent.
Ancheta este în plină desfășurare pentru a se stabili cu exactitate cirsumstanțele în care s-a produs tragedia.