Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat pentru Fanatik.ro cel mai vechi horoscop românesc, cunoscut și sub denumirea de „gromovnicul” din bătrâni, un sistem zodiacal elaborat de călugării cu cunoștințe avansate despre sistemul solar. Acest horoscop asociază fiecărei luni a anului o zodie cu trăsături distincte, reflectând caracteristicile și destinul celor născuți în acea perioadă.
Ianuarie – Zodia Țapului
Cei născuți în ianuarie sunt în zodia Țapului. Acești nativi sunt afecționați și respectă cu strictețe promisiunile făcute. Deși uneori pot fi energici și chiar violenți, manifestă și o blândețe și toleranță față de cei din jur. Se bazează mult pe carisma personală, însă la bătrânețe pot deveni irascibili, ceea ce le poate afecta relațiile sociale.
Februarie – Zodia Udătorului
Udătorii, născuți în februarie, au înclinații artistice și sunt visători, dornici să învețe lucruri noi. Pot dobândi averi considerabile peste noapte și încep să se bucure cu adevărat de viață abia după vârsta de 30 de ani.
Martie – Zodia Peștilor
Nativii din martie sunt Pești. Sunt îndrăzneți și pot obține câștiguri importante, dar au o natură schimbătoare, asemănătoare vremii. Au o deschidere mare spre învățătură, se înfurie rapid, dar se calmează la fel de repede. În general, le lipsește prudența.
Aprilie – Zodia Berbecului
Berbecii, născuți în aprilie, sunt ușor de provocat și adesea se implică în conflicte pe care le și câștigă. Sunt credincioși jurămintelor făcute pe cele mai sfinte lucruri pentru a-și întări credibilitatea. Sunt dispuși să facă orice pentru a-și atinge scopurile, iar ambiția și devotamentul în muncă le aduc noroc financiar.
Mai – Zodia Taurului
Taurii, născuți în luna mai, se declară familisti, însă adesea se plictisesc de cei apropiați. Abia spre bătrânețe descoperă credința în Dumnezeu și înțeleg pe cine au iubit cu adevărat. Au aptitudini antreprenoriale și știu să investească banii pentru a obține profit.
Iunie – Zodia Gemenilor
Gemenii, născuți în iunie, au o fire nestatornică și sunt atrași de tot ce le stârnește interesul. Sunt buni parteneri de călătorie și, pe parcursul vieții, vor parcurge drumuri lungi. Au înclinații spre filozofie și arte.
Iulie – Zodia Racului
Racii, născuți în iulie, sunt sensibili și ușor de impresionat, cu o fire caldă. Viața le aduce multe surprize, iar ei știu să se mulțumească adesea cu puțin. Pot face multe fapte bune și iubesc cu pasiune, chiar dacă gelozia le poate afecta relațiile.
August – Zodia Leului
Leii, născuți în august, sunt inteligenți și buni strategi. Prețuiesc corectitudinea și dreptatea și pot deveni buni propovăduitori. De obicei, își vor construi destinul departe de familia lor, printre străini.
Septembrie – Zodia Fecioarei
Fecioarele, născute în septembrie, sunt preocupate de învățătură. Norocul lor depinde adesea de oamenii care le sunt alături pe parcursul vieții. Au o predispoziție mai mare către boli, iar spre bătrânețe pot deveni ipohondri, cu mintea jucându-le feste.
Octombrie – Zodia Cumpenei
Cei născuți în octombrie sunt în zodia Cumpenei. Sunt persoane sincere și iubitoare de dreptate, care nu își trădează prietenii, deși pot fi trădați de aceștia. Înțelepții străbuni spuneau că, deși nu acceptă minciuna, uneori se pot căsători din interes, nu din iubire.
Noiembrie – Zodia Scorpionului
Scorpionii, născuți în noiembrie, au o fire puternică, greu de stăpânit. Impulsivitatea poate împiedica succesul în viață. Au noroc la bani, dar risipesc și pot ajunge săraci la bătrânețe. Unii formează familie de tineri, însă mai târziu regretă această alegere.
Decembrie – Zodia Arcașului
Arcașii, născuți în decembrie, sunt binecuvântați de Dumnezeu. Sunt buni sfătuitori și au capacitatea de a motiva pe cei din jur. Pe plan sentimental, unii pot avea eșecuri, însă acest lucru nu le va împiedica să fie fericiți.