Opoziția va depune vineri, 5 decembrie, la ora 12:00, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan și partidului USR, documentul fiind intitulat „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR”. Inițiatorii sunt reprezentanții grupului Pace – Întâi România, alcătuit din parlamentari desemnați pe listele S.O.S România.
Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Inițiativa este susținută și de parlamentarii AUR, așa cum a declarat senatorul Ninel Peia pentru news.ro. Potrivit acestuia, moțiunea de cenzură a strâns 119 semnături. Cu toate acestea, șansele ca Executivul condus de Ilie Bolojan să cadă sunt aproape inexistente.
Mai exact, ca moțiunea de cenzură să treacă ar fi necesare 232 de voturi. De altfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul său nu va susține inițiativa, având în vedere că social-democrații au decis să intre la guvernare. El a ținut să sublinieze, miercuri, că 5.000 de social-democrați au hotărât să intre în coaliție, iar hotărârea lor rămâne neschimbată, în ciuda tensiunilor și discuțiilor privind măsurile luate de Guvern.
„În momentul în care eşti la guvernare, ai luat o hotărâre cum ia orice partid serios în forurile de conducere. PSD-ul are această hotărâre luată, în urmă, cu aproximativ şase luni, aproape cinci mii de colegi au votat, am hotărât cu toţii să facem parte din această coaliţie. Nu s-a schimbat nimic, n-am convocat absolut nimic”, a declarat Sorin Grindeanu, miercuri, potrivit sursei citate.
Ce spune premierul Ilie Bolojan despre inițiativa opoziției
O reacție a venit și din partea liderului UDMR, Kemelen Hunor, care a precizat că dacă parlamentarii care fac parte din coaliție vor vota moțiunea de cenzură, atunci coaliția s-a rupt. Totodată, premierul Ilie Bolojan a declarat că acesta va fi un test pentru Guvern.
„În condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul”, a precizat șeful Executivului, joi, la Viena. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată săptămâna viitoare în Parlamentul României.