O fetiță de 2 ani a murit după o anestezie făcută într-o clinică stomatologică din București. Părinții au dus-o pentru un tratament banal

O fetiță în vârstă de 2 ani a murit, joi seară, într-o clinică stomatologică din București, după ce i s-a administrat o anestezie pentru o intervenție dentară. Copila a intrat în stop cardiorespirator, iar manevrele de resuscitare efectuate de medici, inclusiv de un echipaj SMURD, au fost fără succes.

Fetița fusese adusă de părinți la clinică pentru tratarea a două afecțiuni dentare minore. Potrivit primelor informații, anestezia a fost administrată de un medic care lucrează și la Spitalul Floreasca. În jurul orei 17:30, după sedare, starea copilului a început să se deterioreze brusc, iar personalul medical a intervenit de urgență.

Medicul anestezist a început imediat manevrele de resuscitare, care au durat aproximativ 40 de minute, timp în care fetița a intrat în stop cardiorespirator. A fost solicitat și un echipaj SMURD, care a continuat procedurile. Surse medicale au precizat că, deși copila a dat de două ori semne că răspunde la manevre, inima i s-a oprit definitiv la al treilea stop cardiorespirator.

Primele date indică posibilitatea ca micuța să fi primit o doză prea mare de anestezic, potrivit informațiilor publicate de Antena3.ro.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia și pentru a elucida eventualele responsabilități.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *