Oana Lis traversează o perioadă complicată după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a suferit un accident în urma căruia și-a fracturat mâna. Situația îi impune restricții în activitățile zilnice și îi pune la încercare răbdarea, deși vedeta spune că își dorește să revină cât mai repede la ritmul obișnuit.
Accidentul și primele îngrijiri
După căzătură, Oana a ajuns de urgență la Spitalul Floreasca, apoi a fost transferată la Spitalul Foișor, unde medicii i-au imobilizat brațul în ghips. Intervenția chirurgicală a fost, pentru moment, evitată, însă durerile nu au dispărut. Vedeta descrie această etapă ca fiind greu de gestionat, mai ales când trebuie să facă față și altor responsabilități.
Imobilizarea vine cu limitări evidente: gesturile simple au devenit complicate, iar unele activități necesită ajutor. Oana își păstrează totuși speranța, mizând pe o recuperare care să-i redea mobilitatea. Ea a subliniat că prioritatea este să-și protejeze mâna, respectând indicațiile medicilor și ritmul recomandat pentru vindecare.
Presiunea vieții personale și grija pentru Viorel Lis
Contextul medical se suprapune cu grijile deja cunoscute legate de starea de sănătate a soțului ei, Viorel Lis, și cu dificultăți materiale care apasă suplimentar. Acest cumul transformă incidentul recent într-o nouă încercare, iar Oana recunoaște că se simte copleșită.
„Asta e tot ce-mi lipsea, după ce că abia mă descurcam cu Viorel, era foarte greu, acum mă ajută să mă îmbrac. L-am rugat să încerce să fie mai puternic.”
Recomandarea medicală prevede purtarea ghipsului aproximativ șase săptămâni, perioadă în care organizarea gospodăriei și îngrijirea lui Viorel devin și mai solicitante. Teama cea mai mare a fost legată de perspectiva unei operații, idee care ar fi complicat serios lucrurile acasă.
„Eram terminată. Nu am putut dormi toată noaptea. Mă gândeam cu cine îl las pe Viorel dacă eu trebuie să vin să mă operez.”
În prezent, tratamentul conservator continuă, iar Oana se concentrează pe adaptarea rutinei zilnice la noile limitări. Ea speră ca vindecarea să decurgă fără complicații și să poată relua treptat activitățile obișnuite, cu cât mai puțină durere și cu mai multă stabilitate în viața de zi cu zi.
Chiar dacă perioada următoare se anunță solicitantă, respectarea pașilor medicali și sprijinul din jur rămân esențiale pentru a depăși provocările produse de fractură și pentru a menține echilibrul necesar acasă.