Plângere penală împotriva lui Bolojan

Potrivit România TV, Cosmin Dorobanțu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), a făcut plângere penală la Parchetul General împotriva premierului Ilie Bolojan. Sindicaliștii s-au săturat de austeritatea impusă de șeful Guvernului și cer demisia lui Bolojan.O angajată a sistemului de învățământ din Indiana, SUA, a fost reținută de autorități în urma unor acuzații grave de seducție a minorilor, scrie Stirile Kanal D. Alicia Hughes, în vârstă de 31 de ani, care ocupa funcția de secretară la Randolph Eastern School Corporation, a ajuns în atenția poliției după ce soțul său a descoperit-o în ipostaze intime cu un elev chiar în locuința familiei.

Incidentul care a declanșat ancheta a avut loc pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților. Conform Mirror US, soțul femeii ar fi găsit-o pe aceasta în pat cu un tânăr de 18 ani, elev la școala unde Alicia Hughes era angajată. Poliția din Union City a intervenit inițial în urma unui apel privind o agresiune, soțul acesteia fiind suspectat că ar fi lovit-o în momentul în care a făcut descoperirea.

Deși incidentul din dormitor a implicat un tânăr de 18 ani, investigațiile ulterioare au scos la iveală detalii mult mai grave. Departamentul de Poliție din Union City a stabilit că Alicia Hughes a întreținut relații sexuale în cel puțin cinci rânduri cu un alt elev, care avea 17 ani la momentul respectiv. Din acest motiv, femeia este pusă sub acuzare pentru cinci capete de acuzare de seducție a minorilor.

În cadrul interogatoriului, ale cărui înregistrări au fost făcute publice recent de LawandCrime, fosta secretară a recunoscut, printre lacrimi, natura relației cu tânărul de 18 ani. „Aceasta era a treia oară când am fost cu el”, a declarat Alicia Hughes, precizând că legătura fizică dura de aproximativ o lună. În schimb, referitor la elevul de 17 ani, femeia a admis că a purtat discuții cu el și i-a trimis fotografii după ce s-au întâlnit într-un supermarket, însă a negat că ar fi existat un contact sexual.

În urma acestui scandal, soțul Aliciei Hughes a depus deja actele pentru divorț și a solicitat custodia de urgență a celor trei copii ai cuplului. De asemenea, bărbatul este cercetat de Departamentul Șerifului din comitatul Randolph sub acuzația de agresiune. Alicia Hughes a menționat în fața anchetatorilor că ar fi fost victima unui abuz „fizic și mental” din partea soțului, dar a subliniat că acest context nu îi justifică acțiunile în raport cu elevii.

Totodată, președintele Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, Noni Iordache, a transmis că Sindicatul va sesiza Patrlamentul să procedeze la a solicita urmărirea penală a premierului Ilie Bolojan și a ministrului Dezvoltării, Cseke Attila.

„Dacă ne uităm foarte atent la legea 115/1999, articolul 8, aliniat 1, litera a), coroborând cu toate punctele de vedere și observațiile de la instituțiile statului, inclusiv cele două instituții de rang constituțional, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ, vedem de fapt că această ordonanță este o fraudă. Și atunci, dacă ne revenim la legea 115/1999, articolul 8, aliniat 1, litera a), regăsim acolo că împiedicarea prin mijloace frauduloate a execitării unui drept sau a unei libertăți a unui cetățean reprezintă infracțiune și este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, a spus Iordache la Antena 3 CNN.

Potrivit acestuia, angajații Guvernului nu mai pot perpetuăm încălcarea Constituției și nici măcar aceste metode „care din perspectiva noastră sunt unele frauduloate, de vreme ce inoculezi din opinii publice și tuturor de fapt că avizele și avertismentele instituțiilor, inclusiv ale membrilor Guvernului, nu sunt decât simple avize de luat, adică o procedură administrativă”.

„Astea sunt avize care vin din partea unor experți, din partea unor instituții care sunt îndrituite din punct de vedere constituțional să respecte ordinea constituțională și ordinea de drept în România, dacă ea mai există la acest moment”, a punctat Iordache.

Pe de altă parte, sindicaliștii din educație îi cer președintelui Nicușor Dan să inițieze un proiect de reformă a sistemului educațional, care să reunească experți din zona universităților, institutelor de cercetare și academiilor. Totodată, aceștia solicită eliminarea măsurilor care au dus la tăierea de venituri pentru profesori, scrie Agerpres.

Sindicaliștii îi cer președintelui să aducă în atenția coaliției de guvernare următoarele revendicări: abrogarea măsurilor anti-educație luate prin Legea nr.141/2025 (creșterea numărului de elevi la clasă, majorarea normei didactice de predare, diminuarea tarifului la plata cu ora etc.), creșterea bugetului pentru educație și pentru cercetare, recunoașterea importanței activității cadrelor didactice printr-o poziționare corectă în proiectul noii legi a salarizării în domeniul bugetar, menținerea indemnizației pentru titlul științific de doctor măcar la valoarea aferentă anului 2025, lansarea imediată a competițiilor naționale de cercetare din finanțări interne, restabilirea integrală a burselor studenților, deblocarea soldurilor universităților pentru folosirea acestora în implementarea proiectelor europene și la dezvoltarea instituțională, deblocarea angajărilor și integrarea tinerilor performanți în universități și în cercetare.

“Aceste revendicări sunt în deplin acord cu promisiunile dumneavoastră electorale și cu prevederile documentelor strategice publicate de Administrația Prezidențială, care consacră educația și cercetarea drept domenii prioritare și componente ale securității naționale. Sperăm că veți folosi autoritatea și poziția dumneavoastră pentru a scoate România de pe această traiectorie periculoasă, pentru a nu rămâne în istorie drept Președintele care a girat primul buget al educației și cercetării aflat în scădere, raportat la anul anterior, în contradicție cu angajamentele asumate”, afirmă sindicaliștii, într-o scrisoare deschisă.

Profesorii și studenții au protestat miercuri în fața Palatului Cotroceni, după ce l-au acuzat pe premierul Ilie Bolojan că îi ignoră de luni întregi. Profesorii amenință cu declanșarea grevei generale.

Semnal de alarmă despre subfinanțarea educației
Potrivit Federației Naționale Sindicale “Alma Mater”, Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, actuala coaliție de guvernare pune în pericol sectorul educației și cercetării științifice prin promovarea și prin adoptarea unor măsuri financiar-contabile “injuste și nechibzuite, luate fără analize” economice de impact și fără consultări publice ori cu organismele abilitate ale statului român.

“Vă reamintim că Strategia națională de apărare a țării pentru perioada 2025-2030. Independența și solidaritatea: viziunea României pentru o lume în schimbare, document oficial al Administrației Prezidențiale, adoptat în noiembrie 2025, definește securitatea națională într-un sens cuprinzător, incluzând explicit dimensiunea ‘educațională, culturală, de sănătate, socială și demografică’ printre domeniile esențiale pentru reziliența și securitatea statului. Educația este, așadar, recunoscută oficial ca parte a securității naționale. În acest context, măsurile de reducere a finanțării educației și cercetării contrazic atât angajamentele electorale asumate, cât și orientările strategice stabilite prin documentele oficiale ale Administrației Prezidențiale. Subfinanțarea cronică nu este doar o problemă bugetară, ci devine o vulnerabilitate la adresa siguranței statului român’” sunt de părere liderii celor trei sindicate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *