Premierul Ilie Bolojan, cunoscut în ultimii ani ca un politician cu o agendă fermă anti-sinecuri și promotor al eficienței în administrația publică, se află acum în centrul unei controverse care riscă să îi știrbească imaginea de reformator. Un episod din trecutul său, până acum trecut cu vederea, revine brusc în prim-plan: în anul 2007, pe când era secretar general al Guvernului, Bolojan a primit 73.935 de lei pentru activitatea sa în Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) din cadrul EXIMBANK – o sumă echivalentă cu 71 de salarii medii nete din acea perioadă.
„Împotriva nesimțirii nu există hârtii” – dar există declarații de avere
Scandalul a fost declanșat de Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, după ce premierul a afirmat public, într-o emisiune televizată, că nu a ocupat „niciodată posturi călduțe” și că a luptat constant împotriva sistemului de privilegii. Răspunsul sindicatului a venit prompt, sub forma unei „hârtii” pe care premierul o cunoștea bine: declarația sa de avere din 2008, document oficial care menționează exact indemnizația de la CIFGA.
Potrivit sindicatelor, însuși modul în care se acorda această indemnizație în 2007 corespunde definiției actuale a unei sinecuri: accesul era automat, fără concurs sau selecție profesională, iar remunerația era consistentă și disproporționată în raport cu responsabilitățile efective. Practic, orice secretar general al Guvernului era numit de drept în acest comitet, beneficiind de venituri suplimentare fără a fi trecut printr-un proces competitiv.
Reacția Guvernului: „O tentativă de deturnare a atenției”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a minimalizat incidentul, numindu-l o „încercare de a distrage atenția de la reforma administrației” și a precizat că toate declarațiile de avere ale premierului au fost completate legal, fiind validate de Agenția Națională de Integritate. Cu toate acestea, întrebat direct dacă premierul consideră oportună sau etică acea remunerație, oficialul a evitat un răspuns clar.
Controversa este cu atât mai delicată cu cât Bolojan promovează în prezent un amplu pachet de reforme, care include reducerea posturilor bugetare, plafonarea indemnizațiilor în consiliile de administrație și interzicerea cumulului pensie-salariu în sectorul public. Sindicatul acuză acum o dublă măsură: în timp ce premierul cere sacrificii salariale de la angajații din sectorul public, nu ar recunoaște propriile beneficii din perioada în care a făcut parte din același sistem.
Un episod vechi care complică un prezent politic tensionat
Pentru premier, această revelație nu aduce în mod direct probleme juridice sau administrative – toate veniturile au fost declarate legal și nu există indicii de ilegalitate. Însă impactul politic și simbolic este semnificativ.
Imaginea lui Ilie Bolojan s-a construit în timp pe ideea de om al cifrelor, al rigoarei, al curățeniei în cheltuirea banului public. A condus Oradea cu un profil auster și eficient, atrăgând fonduri europene și eliminând risipele bugetare. Acest trecut i-a servit drept rampă spre Palatul Victoria, unde promitea aceeași viziune.
Dar în contextul actual – în care se discută despre tăieri de salarii, concedieri în primării și reducerea „statului gras” – orice detaliu care contrazice imaginea de consecvență este exploatat rapid. Opoziția a anunțat deja o interpelare în Parlament, cerând lămuriri publice. Pe rețelele sociale, episodul a prins deja tracțiune, cu sute de comentarii care ridiculizează contrastul dintre retorica anticorupție și realitatea din 2007.
Ce urmează? Exemplul personal contează
Sindicatele cer acum premierului să iasă public și să ofere explicații clare și oneste. Mai mult, îl întreabă dacă este dispus să returneze sumele considerate „excesive” din acea perioadă, în semn de coerență morală cu discursul de azi. Deocamdată, nu există un răspuns oficial în această direcție.
Pentru susținătorii săi, Bolojan rămâne „un reformist”, iar surse din PNL susțin că după plecarea lui din Guvern, regulile de remunerare în CIFGA au fost modificate, tocmai pentru a limita astfel de situații.
Însă în politică, percepția poate cântări mai greu decât faptele. Într-un an electoral tensionat, în care românii resimt din plin efectele inflației și scumpirilor, episodul CIFGA poate deveni un simbol al rupturii dintre cuvânt și faptă.
Concluzie:
Ce a fost în 2007 nu mai poate fi schimbat. Dar modul în care Ilie Bolojan răspunde azi poate decide dacă acest episod rămâne doar o notă de subsol în biografia sa politică, sau devine fisura prin care se strecoară neîncrederea. Dacă cere strângere de curea de la toți, atunci trebuie să arate că a făcut sau este dispus să facă același lucru. Exemplul personal rămâne cel mai puternic argument într-un stat care vrea să se reformeze cu adevărat.