Premierul Poloniei, Donald Trusk, a publicat un mesaj în care îl atacă pe George Simion și pe candidatul principalului partid de opoziție din țara sa la prezidențiale, Karol Nawrocki, că ar fi „pro-ruși”.
„Rusia se distrează. Nawrocki și omologul său român pro-rus George Simion pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidențiale din Polonia și România. Totul este clar”, a scris premierul Polonie.
Declarațiile lui Donald Tusk vin în contextul în care George Simion a fos prezent marți la un eveniment electoral organizat pentru Karol Nawrocki, candidatul PiS, principalul partid de opoziție din Polonia.Formațiunile celor doi candidați la prezidențiale din România și Polonia fac parte din Partidul european al Conservatorilor și Reformiștilor, principala formațiune a dreptei conservatoare Europa.Prezența lui George Simion la Varșovia și la evenimentul electoral al candidatului conservator a fost confirmată chiar de către acesta. Candidatul AUR a publicat o fotografie în care apare alături de Karol Nawrocki.
„Alianțele se bazează pe respect. Am fost alături de viitorul președinte al Poloniei pentru a-l susține”, a scris Simion pe pagina sa de Facebook, lângă un clip video în care apare alături de Karol Nawrocki.
Pe reţelele sociale din Polonia au apărut, marţi seara, imagini de la un miting al lui Karol Nawrocki, în care acesta apare alături de George Simion pe o scenă. Din cauza prezenţei politicianului român, considerat prorus, utilizatorii îi conferă aceeaşi etichetă şi lui Nawrocki, notează News.ro.
Alegeri prezidențiale și în Polonia
Polonia va organiza primul tur al alegerilor prezidenţiale duminică, 18 mai, un vot care va fi crucial pentru speranţele guvernului proeuropean de la Varşovia de a-şi pune în aplicare agenda reformistă.
Alegerile îl opun pe primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, un membru important al partidului de guvernământ Platforma Civică (PO), istoricului Karol Nawrocki, care conduce Institutul de Memorie Naţională din Polonia, şi lui Slawomir Mentzen, candidat de extremă dreapta.