Un preot ortodox român în vârstă de 50 de ani, stabilit în Italia, a încetat din viață la spital, la trei zile după ce a fost implicat într-un grav accident de circulație. Evenimentul tragic a avut loc sâmbătă, în localitatea Montefiascone.
Accidentul s-a produs sâmbătă, 11 octombrie, în jurul orei 16:40, pe o stradă centrală din Montefiascone. Horia Alexandru Grădinaru, originar din Roma, a fost lovit de un autoturism Citroen C3. În urma coliziunii violente, mașina a fost proiectată în alte două vehicule staționate, un Fiat Tipo și un Volkswagen Polo, oprindu-se la o distanță de aproximativ 50 de metri.
Sosite rapid la fața locului, echipele de salvare l-au găsit pe bărbat în stare critică. Acesta a fost transportat de urgență la spitalul Santa Rosa din Viterbo, unde medicii au încercat să îi salveze viața. Din nefericire, preotul a decedat luni, după trei zile de spitalizare.
Horia Alexandru Grădinaru s-a născut la Pitești, pe 31 august 1976, și era tatăl a patru copii, trei băieți și o fată. În 2017, a fost numit paroh al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul Monte Sacro, Roma. Potrivit publicației Tuscia Web, în perioada 2019-2025, acesta ocupa și funcția de consilier în Administrația Eparhială, fiind responsabil pentru Departamentul Educațional al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Vestea decesului său a îndoliat comunitatea de români din Italia. Numeroase persoane au depus flori și au aprins lumânări la locul accidentului, în memoria preotului.
„Astăzi dimineață a plecat să săvârșească în ceruri Sfânta Liturghie, părintele Horia Grădinaru, fratele nostru întru slujire. Mutarea sa la Domnul a venit în urma unui cumplit accident, fiind lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. Vă rog să înălțăm o rugăciune pentru sufletul său bun. Dumnezeu să-l ierte și în corturile drepților să-l așeze! Veșnica pomenire!”, a transmis părintele Alexandru Anitei.
Un mesaj de condoleanțe a fost publicat și pe site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, din partea Episcopului Siluan. „Părintele Horia va rămâne în amintirea noastră ca un model de slujire, generozitate și dragoste creștină. Cu blândețea, răbdarea și înțelepciunea sa, a mângâiat sufletele credincioșilor în timpul încercărilor și a adus bucurie în clipele de sărbătoare. Mărturia credinței lui, precum și dăruirea față de credincioșii încredințați spre păstorire, au făcut din el un bun păstor”, a transmis acesta.
Autoritățile italiene au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Pentru a permite efectuarea cercetărilor la fața locului, traficul pe Via Oreste Borghesi a fost blocat timp de aproximativ două ore.