Sondaj: AUR, peste 40%. Ce procente au celelalte partide

AUR a revenit la un scor de peste 40% după ce, la finele anului trecut, scăzute la 38%, arată cel mai recent sondaj INSCOP.

Al doilea partid în preferințele electoratului e PSD, dar la mare distanță.

Sondaj: AUR, de departe primul în preferințele electoratului

Potrivit sondajului INSCOP, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, acestea ar fi câștigate de AUR cu 40,9%. PSD e cotat cu 18,2%, PNL cu 13,5% și USR cu 11,7%.

Datele au fost culese în perioada 12-15 ianuarie 2026. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului la 1.100 de persoane cu vârsta de 18 ani și peste.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Cum interpretează directorul INSCOP datele sondajului

„Raportul intenției de vot între partidele aflate la guvernare (scor cumulat de 48,3%) și partidele din opoziția parlamentară (scor cumulat de 45,8%)

tinde să se echilibreze la începutul anului 2026 și pe fondul faptului că AUR revine la o intenție de vot de peste 40%, după recului de la finalul anului trecut când ajunsese la 38%.

Totuși, analiza riguroasă a evoluției intenție de vot în ultimele 9 luni (din mai 2025 până în ianuarie 2026) evidențiază o remarcabilă stabilitate pentru toate partidele, variațiile de la lună la lună fiind mici și rare.

Acest lucru arată că partidele nu câștigă, dar nici nu pierd semnificativ, în pofida unei perioade marcate de tensiuni provocate de evoluțiile din domenii cheie precum economie/prețuri,

politică fiscală/taxe, politică externă, justiție sau riscuri de securitate/război.

Ne aflăm deocamdată într-un statu-quo politic rigid care descurajează rupturi de ritm și crize politice majore”, a explicat directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, potrivit unui comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *