O femeie de 30 de ani, de naționalitate străină, a murit pe loc după ce a fost lovită de o basculantă pe șoseaua București – Ploiești, în jurul orei 03:30 dimineața, pe sensul de intrare în Capitală. Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Femeie de 30 de ani, spulberată de o basculantă pe DN1
Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul a avut loc în dreptul imobilului cu numărul 107. Un bărbat de 34 de ani conducea o autobasculantă în momentul în care a spulberat-o pe femeia care încerca să traverseze șoseaua. Șoferul nu a putut evita impactul, iar lovitura a fost fatală.
Polițiștii l-au testat imediat pe conducătorul auto atât pentru consumul de alcool, cât și pentru substanțe interzise, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri. Pentru a permite desfășurarea cercetărilor la fața locului, traficul către București a fost restricționat temporar. De asemenea, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a ajuns la această tragedie.
Ce spun polițiștii despre femeia ucisă de o basculantă
„Din primele date, conducătorul unei autobasculante, în vârstă de 34 de ani, care se deplasa pe Șoseaua București-Ploiești, pe sensul de intrare în București, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 107, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a surprins si accidentat un pieton, care se angajase în traversarea părții carosabile.
În urma accidentului de circulație, s-a intervenit pentru aplicarea manevrelor de resuscitare asupra pietonului, însă din nefericire medicii au constatat decesul. Din verificări s-a stabilit faptul că este vorba despre o femeie de naționalitate străină, în vârstă 30 de ani. Traficul rutier a fost restricționat pe durata cercetărilor pe Șoseaua București-Ploiești, pe sensul de intrare în București.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatele Alcooltest și DrugTest, rezultatele indicate fiind zero, respectiv negativ. În continuare se efectuează cercetări de către polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier”, a transmis Brigada Rutieră.