Tatăl fraților Diana și Tibi, copiii înecați în pârâu, a căzut din picioare: n-a mâncat nimic de 2 zile. Clipe dramatice pentru părinții din Chirpăr, înainte de înmormântare

Părinții fraților Diana și Tibi, care au murit înecați în pârâul din satul Chirpăr, județul Sibiu, după ce s-au întors de la școală la începutul săptămânii (tragedia a avut loc luni, 2 februarie), sunt sfâșiați de durere și fac ultimele pregătiri pentru cel mai dureros moment: cel al înmormântării copilașilor.

Scene dramatice în casa familiei din Chirpăr care a pierdut 4 copilași în 2 ani. Tatăl fraților Diana și Tibi a căzut din picioare, refuzând să mănânce

La locul unde s-a produs nenorocirea au apărut câteva lumânări, în memoria celor doi copii care, într-o clipă de neatenție din partea mamei, au căzut în apă și au murit înecați. Așa cum FANATIK a prezentat în exclusivitate, cu cei doi îngerași era și verișoara lor, care era și ea s-o pățească, dar s-a salvat în ultimul moment, reușind să se agațe de o creangă.

La întreaga scenă a fost martor și mezinul familiei, singurul copilaș pe care părinții îl mai au, în vârstă de trei ani, cel care, atunci când și-a văzut frații în apă, a început să plângă și astfel unchiul lor a intervenit, speriat, auzind copilul bocind.

Înmormântarea copiilor are loc joi, 5 februarie

Diana și Tibi vor fi înmormântați împreună cu ceilalți doi frați, cei care s-au stins din viață în decursul ultimilor doi ani din cauza pneumoniei. Pentru funeraliile care vor avea loc joi, 5 februarie 2026, s-au implicat și autoritățile locale, căci familia nu are o condiție financiară foarte bună. Primarul a dorit să îi ajute pe cei doi părinți cu toate costurile de care aveau nevoie, apelând și la milostenia celor care au dorit să contribuie pentru ca micuții să poată avea parte de o înmormântare creștinească.

„I s-a făcut rău. Este groaznic”

Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, părinții se așteaptă la ce e mai rău, dat fiind că sunt sub ancheta DGASPC după ce le-au murit 4 copii în doi ani, ultimii din cauza faptului că nu au fost supravegheați. Situația celor doi tineri părinți este una de-a dreptul dramatică. O persoană apropiată de familie ne-a relatat că tatăl micuților refuză să mănânce și, ieri seară, a căzut din picioare după ce i s-a făcut rău. Din fericire, și-a revenit pe urmă, însă gândul că a pierdut încă doi copii nu l-a lăsat nici să doarmă. De asemenea, mama celor doi copilași e și ea într-o situație delicată, extrem de confuză, încă sub impactul șocului, nereușind să comunice cu nimeni.

„Din păcate, este foarte trist să vezi așa ceva, cu inima sfâșiată și cu lacrimi în ochi. Tatăl este distrus de când s-a întâmplat nefericitul eveniment. Nu a mâncat deloc de luni, de când au murit micuții, refuză să mănânce. Aseară i s-a făcut rău, a căzut din picioare. Este groaznic”, a declarat o persoană extrem de apropiată de familia fraților Diana și Tibi, în exclusivitate pentru FANATIK.

Prezentăm, în galeria foto a articolului, imagini în exclusivitate de la locul accidentului, dar și din casa părinților care se pregătesc să își conducă la groapă micuții, crucile celor doi fiind deja gata pentru ultimul lor drum.

DGASPC a deschis o anchetă. Micuțul de trei ani e în continuare în grija părinților

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare în familia Blanga, dat fiind că părinții sunt acum în vizorul DGASPC. Potrivit mai multor specialiști consultați de FANATIK, nu este exclus ca autoritățile să îi lase pe cei doi fără micuțul de trei ani. Din informațiile pe care FANATIK le-a aflat până acum, mezinul este în continuare în grija părinților și îi va conduce pe ultimul drum, alături de celelalte rude, pe frații pe care i-a văzut înecându-se.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *