Tudorel Toader, despre candidatura lui Călin Georgescu: ”Cineva va contesta. CCR va ține seama de latura cercetării penale”

Tudorel Toader, fost judecător al Curții Constituționale a României (CCR), este convins că va fi contestată candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, pe care acesta vrea să o depună vineri. În opinia lui Toader, judecătorii CCR vor ține seama, la analizarea contestației, de latura cercetării penale în cazul lui Georgescu.

Fost ministru al Justiției și fost judecător al CCR, Tudorel Toader a vorbit, miercuri, despre candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, pe care suveranistul a anunțat că și-o va depune vineri.

Toader a subliniat că suveranistul, la acest moment, poate candida, iar Biroul Electoral Central (BEC), ”probabil, nu va găsi impedimente” legate de acest lucru.

”El are interdicţiile pe care le-a stabilit procurorul, prin măsura controlului judiciar. El poate candida, spune că are strânse semnăturile. Problema este dacă BEC-ul îi va admite candidatura sau dacă instanţa de contencios constituţional va admite. BEC-ul examinează din punct de vedere legal şi, probabil, nu va găsi impedimente”, a declarat, la digi24, fostul judecător al CCR.

Pe de altă parte însă, Tudorel Toader se declară convins că va fi constestată candidatura lui Călin Georgescu, iar CCR va ”ţine seama” de latura cercetării penale în cazul suveranistului.

”Chiar dacă penalul nu influenţează astăzi, când vorbim, candidatura la prezidenţiale, judecătorii constituţionali vor ţine seama de această latură a cercetării penale, această acuzaţie care este adusă”, a explicat Toader.

Întrebat dacă vor fi lăsați să candideze toți cei care au anunțat că vor intra în cursa pentru Cotroceni, Tudor Toader a spus că CCR ”va filtra”, iar în cazul Dianei Șoșoacă ”e clar că nu îi va permite să candideze”.

”Curtea Constituţională va filtra, nu cred că va permite tuturor. De exemplu, Diana Soşoacă, dacă va candida din nou, e clar că nu îi va permite să candideze. Este vorba de precedent, de care chiar şi CCR e obligată să ţină cont”, a spus fostul judecător al CCR.

Anul trecut, CCR a împiedicat-o pe Diana Șoșoacă să candideze la prezidențiale. ”Este de notorietate că, prin discursul său constant,  doamna Diana Iovanovici-Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”, au explicat judecătorii CCR, în motivarea deciziei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *