Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac, marți, în localitatea Vadu Moldovei din județul Suceava. Evenimentul rutier a fost confirmat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție. Pompierii militari au acționat cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit reprezentanților ISU, șoferul era conștient și nu a fost necesară intervenția echipei de descarcerare. El a primit îngrijiri la fața locului, fiind apoi dus la o unitate medicală. „La fața locului, a fost găsită o victimă (bărbat) neîncarcerată, conștientă, care a fost preluată de salvatori pentru acordarea primului ajutor medical. Ulterior, rănitul a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au transmis oficialii ISU.