Video. Accident grav în Bistrița-Năsăud: o tânără a fost aruncată din mașină, iar alta a rămas încarcerată după ce șoferul a lovit un podeț. Imagini cumplite cu momentul impactului

Accident grav în localitatea Herina din județul Bistrița – Năsăud marți dimineață, 11.11.2025. Trei persoane au ajuns de urgență la spital după ce mașina în care se aflau a scăpat de sub control și s-a izbit de un podeț. Impactul a fost extrem de puternic, iar o femeie a fost pur și simplu aruncată din mașină. O altă pasageră a rămas blocată între fiare.

Accident grav în Bistrița – Năsăud. Trei oameni au ajuns la spital

Întregul eveniment înfiorător a fost filmat de o cameră de supraveghere iar pe imagini se poate observa cum autoturismul pierde controlul, intră în șanțul de colectare a apei pluviale, lovește podețul și este apoi aruncat în gardul unei case. Impactul a fost atât de puternic încât o pasageră de 30 de ani a fost aruncată din mașină câțiva metri.

Potrivit unui martor, mașina a venit cu viteză și a lovit podul. Tot el a văzut momentul în care femeia a fost aruncată și a fugit să o ajute, așezând-o pe o parte pentru că era plină de sânge. Un alt martor, care se afla la doar câțiva metri în fața mașinii, a fost primul care a intervenit.

O tânără a rămas încarcerată în accidentul grav din Bistrița – Năsăud

Acesta a primit instrucțiuni prin telefon de la dispecerat și a încercat să ajute victimele. „Păi eu am fost primul, la cinci metri înaintea maşinii. Prin dispecerat mi-a explicat ce să fac şi, cu ajutorul domnului, am putut să facem ce ne-a dat în silinţă”, susţine un alt martor.

Șoferul, un tânăr de 20 de ani, a reușit să iasă singur din mașina distrusă. Din păcate, cealaltă pasageră nu a putut ieși. Potrivit reprezentanților ISU Bistrița-Năsăud, o fată de aproximativ 17 ani era blocată pe bancheta din spate. Era conștientă, dar se plângea de dureri mari de spate. Pompierii militari au fost nevoiți să taie bucăți din caroserie pentru a putea ajunge la ea și a o scoate în siguranță. Echipele medicale ajunse la fața locului au găsit trei victime, conform Observator.ro.

„La faţa locului am găsit trei victime, din care una de cod roşu, inconştientă, fapt care a necesitat intubaţie orotraheală şi protecţia căilor aeriene, şi încă două victime de cod galben cu politraumatism”, a spus şi Bogdan Macedon, medic SMURD. Toți cei trei răniți au fost transportați de urgență la spital iar oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a afla exact cum s-a produs accidentul teribil.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *