Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, consideră că Vladimir Putin testează România cu trimiterea unor drone în spațiul aerian al țării noastre și că este interesat să extindă războiul către Polonia și țările baltice.
Volodimir Zelenski spune că Ucraina este gata să împărtășească cu NATO experiența sa în contracararea atacurilor ruse cu drone, după ce recent drone ruse au intrat în spațiile aeriene ale Poloniei și României.
„Suntem gata să îi antrenăm pe toți partenerii în această apărare. Oricine vede că rușii caută modalități de a extinde războiul către teritoriul Poloniei și al statelor baltice și că armata rusă testează România”, a declarat președintele ucrainean.
Președintele Zelenski a evidențiat, în mesajul său de duminică seară, importanța dronelor în apărarea țării sale împotriva invaziei ruse. El consideră Alianța Nord-Atlantică poate beneficia de expertiza Ucrainei în contracararea dronelor ruse.
”Cele mai eficiente sancțiuni- sancțiunile care funcționează cel mai repede- sunt incendiile din rafinăriile de petrol rusești, la terminalele lor și în depozitele de petrol”, a mai spus șeful statului ucrainean în mesajul său video.
Ucraina a atacat recent una din cele mai mari rafinării de petrol din Rusia, aflată la Kirishi, la 110 kilometri sud-est de orașul Sankt Petersburg.
Reacția președintelui american Donald Trump la incursiunea dronelor rusești în Polonia a stârnit îngrijorare în capitalele europene, potrivit unor surse citate de Reuters.
Sursele au declarat că îngrijorarea a apărut din cauza refuzului lui Trump de a cere public Moscovei să își asume responsabilitatea pentru incident, precum și a lipsei de implicare a SUA în prevenirea acestuia.
Mulți membri NATO pun deja la îndoială disponibilitatea lui Trump de a-i apăra în cazul unui atac rusesc real, a remarcat Reuters.
Răspunsul discret al lui Trump a fost perceput ca un alt exemplu al abordării sale „America First”, care solicită aliaților europeni să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate și să suporte costurile ajutoarelor pentru Ucraina